2017-05-28 17:52


Ministrul Transporturilor, Răzvan CUC, decis să elimine PIRAȚII din taximetrie. Ce măsuri drastice sunt în pregătire

 |  17:44
 Ministrul Transporturilor, Răzvan CUC, decis să elimine PIRAȚII din taximetrie. Ce măsuri drastice sunt în pregătire

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pare decis să ia taurul de coarne în privința unei dintre cele mai dificile și mai persistente probleme din domeniu: fenomenul „pirateriei” din transportul de persoane. De altfel, această problemă a fost ridicată acut în ultima vreme și de patronatele transportatorilor care activează legal în domeniu.

Recent, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, documentul fiind în prezent supus consultării publice, a cărui principală noutate este aceea că Poliţia va putea amenda taximetriştii ilegali fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei.

În prezent, așa-numiții piraţi nu pot fi sancţionaţi, pentru că legea nu prevede în mod clar ce pățesc șoferii care desfășoară activitate de transport în regim de taxi fără autorizaţie valabilă. Mai exact, taximetriștii-fantomă nu pot fi amendaţi decât dacă se demonstrează repetat fapta prin care se efectuează transport fără a se deţine autorizaţie taxi.

„Prin urmare, această situaţia existentă crează premisele desfăşurării activităţilor de transport neautorizat, fără posibilitatea combaterii prin aplicarea sancţiunii corespunzătoare. Prin modificarea propusă se determină claritatea sancţiunii prevăzute în textul Legii nr.38/2003, astfel încât se crează posibilitatea sancţionării respectiv a combaterii activităţilor ilicite de transport fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă.  Aplicarea sancţiunii se va putea face direct de către organele de control, fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei. Actul normativ vizează de fapt un aspect necesar a fi reglementat în condiţiile actuale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG pentru modificarea Legii 38/2003, publicată pe site-ul ministerului.

Astfel, Guvernul ar putea soluționa rapid una dintre problemele stringente reclamate, chiar cu ocazia unor recente proteste, de către taximetriștii care plătesc taxe și dețin autorizație valabilă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-20

TAGURI: pirati, taxi, ministrul transporturilor, razvan cuc, legea 38,



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri