2016-12-04 06:16

ECONOMIE


Moody's ar putea retrograda 114 instituţii financiare

 |  12:05
Moody's ar putea retrograda 114 instituţii financiare

Moody's Investors service ar putea retrograda 114 instituţii financiare din 16 ţări europene ca urmare a impactului prelungit al crizei din zona euro, deteriorării solvabilităţii şi a dificultăţilor cu care se confruntă mediul financiar.

Anunţul Moody's făcut miercuri are în vedere instituţiile financiare din: Austria (8), Belgia (1), Danemarca (8), Finlanda (1), Franţa (10 bănci, printre care BNP Paribas, Société Générale, Crédit Agricole, Natixis), Germania (7 printre care Deutsche Bank şi Commerzbank), Italia (24, inclusiv UniCredit), Luxemburg (1), Olanda (6, inclusiv ING), Norvegia (1), Portugalia (6), Slovenia (4), Spania (21, inclusiv Santander), Suedia (5), Elveţia (2), Marea Britanie (9, printre care Royal Bank of Scotland şi HSBC). 

Agenţia de evaluare financiară a anunţat, într-un comunicat, că avertismentul reflectă presiunile combinate din impactul prelungit al crizei din zona euro, care face mediul operaţional foarte dificil pentru băncile europene, deteriorarea solvabilităţii care a dus la ajustarea a nouă ratinguri suverane în 13 februarie şi, pe termen lung, dificultăţile substanţiale cu care se confruntă instituţiile financiare cu activităţi semnificative pe piaţa de capital. În pofida sprijinului oferit de guverne pentru sistemele bancare şi dar şi a politicilor monetare adecvate, presiunile menţionate anterior eclipsează factorii care ar putea atenua aceste dificultăţi.

Moody's a avertizat că ar putea retrograda ratingul 'AAA' atribuit Franţei, Marii Britanii şi Austriei, după ce, luni seară, agenţia a retrogradat, cu o treaptă, ratingul Italiei la 'A3', în timp ce ratingul Portugaliei a fost redus cu o treaptă la 'Ba3', iar cel al Spaniei a fost coborât cu două trepte până la 'A3'.

Pentru acele bănci din Portugalia, Slovenia şi Spania al căror calificativ este la acelaşi nivel sau sub nivelul ratingurilor suverane ale ţărilor respective, ratingurile datoriei garantate de guvern au fost revizuite în scădere. Pentru o posibilă retrogradare a acelor bănci din Portugalia şi Spania a căror ratinguri pentru datoriile negarantate sunt în prezent mai ridicate decât ratingurile datoriei guvernamentale, notele datoriei garantate de guvern au fost plasate sub revizuire.

Pentru băncile din Franţa, Austria sau Marea Britanie perspectiva ratingului datoriei garantate fost revizuită în scădere, de la stabilă la negativă. De asemenea, notele instituţiilor financiare legate de guvern din Franţa, Italia, Slovenia şi Spania, ale căror ratinguri sunt sprijinite de ratingurile suverane, au fost retrogradate în cazul instituţiilor din Italia, Slovenia şi Spania, iar în cazul instituţiilor din Franţa perspectiva a fost schimbată la negativă, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-04-09

TAGURI: Moody's, rating, instituţii, financiar, criză



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

BNR: “România nu a ieșit din criză, se află într-o perioadă de tranziție!” Adrian Vasilescu, consilier strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), a făcut,... 23 Noi 2016 | (15)
Criză în încălzirea populației. O treime din locuințe, fără lemne de foc Lipsa lemnelor de foc din mai multe zone ale țării este o situație care afectează în jur de o... 15 Noi 2016 | (1)