2016-12-05 12:48

ECONOMIE


Mugur Isărescu: Vom discuta în şedinţa de Consiliu despre noul regulament de creditare

 |  13:56
Mugur Isărescu: Vom discuta în şedinţa de Consiliu despre noul regulament de creditare

Banca Naţională a României va avea vineri o şedinţă a Consiliului de Administraţie în care se va discuta despre noul regulament de creditare a persoanelor fizice, a declarat, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o dezbatere pe teme economice.

”Avem azi şedinţă de Consiliu în care vom discuta despre vestitul regulament, care de la început nu a avut restricţii. Nu e cum am citit azi în presă, că îl schimbăm foarte mult. Nu au fost restricţii la creditul în valută la creditele pentru locuinţe. Prea mult nu s-a schimbat, l-am şlefuit împreună cu băncile”, a spus guvernatorul BNR. Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a transmis Băncii Naţionale a României (BNR) un număr de 60 de propuneri la noul Regulament de creditare a persoanelor fizice, din care 33 au fost deja acceptate la nivel tehnic. Potrivit Regulamentului BNR privind creditarea persoanelor fizice, pentru creditele de consum este prevăzută limitarea perioadei de acordare la cinci ani. De asemenea, solicitanţii de astfel de credite ar trebui să dispună de garanţii reale sau personale care să acopere în proporţie de 133% valoarea creditului.  În ceea ce priveşte creditele pentru achiziţia de locuinţe, avansul minimum prevăzut în regulamentul BNR este de 30%, în cazul în care clienţii optează pentru euro, şi minimum 40% pentru celelalte monede exceptând moneda naţională, unde avansul este de minimum 15%. BNR propune băncilor ca în calculul venitului eligibil să ţină cont de aplicarea unor procente de ponderare, în funcţie de valuta în care clientul doreşte să se împrumute. Astfel, pentru euro, băncile vor trebui să ajusteze veniturile cu 35,5%, pentru francul elveţian cu 52,6%, pentru dolar cu 40,9%, iar pentru celelalte valute se va utiliza valoarea aferentă francului elveţian. Regulamentul mai prevede aplicarea unui procent de ponderare a veniturilor de 0,6%, pentru a acoperi riscul fluctuaţiilor de dobândă şi 6% pentru fluctuaţiile de dobândă, indiferent de moneda creditului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-02-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image