2016-12-09 21:44

ECONOMIE


Noile reglementări bancare pot încetini semnificativ creşterea economică la nivel mondial

 |  13:03
Noile reglementări bancare pot încetini semnificativ creşterea economică la nivel mondial

Noile reglementări bancare care sunt introduse în întreaga lume ar putea încetini semnificativ creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, potrivit unui raport publicat ieri de Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI), organizaţie care reprezintă peste 400 de bănci mari.

Producţia economică ar putea fi cu 3,2% mai mică, în 2015, decât dacă reguli precum standardele mai stricte privind capitalul nu ar fi introduse, potrivit organizaţiei, transmite Reuters.

Introducerea de reglementări mai stricte va face ca noile locuri de muncă create să fie cu 7,5 milioane mai puţine în perioada analizată, în ţările incluse în studiu.

Raportul se concentrează pe Statele Unite, Uniunea Europeană, Japonia, Marea Britanie şi Elveţia.

Analiza a fost efectuată în condiţiile în care autorităţile de reglementare pun în practică, sau o vor face în curând, noi reguli importante, respinse de sectorul de profil.

Reprezentanţi ai IFI au avertizat marţi că economiile mari ale lumii au încă probleme să se refacă din criză, iar autorităţile de reglementare trebuie să aibă grijă să nu meargă prea departe cu încercările de a preveni alte crize financiare.

"Este extrem de important ca autorităţile de reglementare să ţină seama de impactul macroeconomic al măsurilor aflate în discuţie, precum şi al celor deja adoptate", a declarat directorul general al Deutsche Bank, Josef Ackermann.

Autorităţile de reglementare au respins un raport similar din 2010 al IFI, afirmând că exagerează impactul noilor regului şi nu apreciază suficient stabilitatea financiară mai mare pe care o pot asigura.

Băncile resping în special noile reguli internaţionale referitoare la capitalul marilor bănci, pe care liderii economiilor dezvoltate şi emergente din G20 urmează să le aprobe în noiembrie.

Instituţiile de credit susţin că aceste regului vor creşte costurile de finanţare şi implicit ale împrumuturilor acordate clienţilor, afectând astfel economiile.

Potrivit noilor reguli referitoare la nivelul capitalului, cunoscute sub numele Basel III, băncile trebuie să menţină raportul între capital şi activele ponderate în funcţie de risc la 7%.

Băncile de importanţă sistemică, precum JPMorgan Chase, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, Morgan Stanley şi Wells Fargo, vor fi nevoite să aibă o rezervă suplimentară de 2,5%. D.H.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-04-11



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image