2017-08-19 21:41


Nou zăcământ de ţiţei, descoperit de OMV Petrom în Marea Neagră

 |  10:30
Nou zăcământ de ţiţei, descoperit de OMV Petrom în Marea Neagră

Compania OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, a făcut o descoperire de ţiţei în apele de mică adâncime din Marea Neagră. În cazul în care se va dovedi a fi rentabilă, producţia ar putea începe în trei, patru ani.

Descoperirea OMV Petrom a fost făcută în perimetrul Istria, la o distanţă de aproximativ 60 kilometri de ţărm şi la o adâncime de 2,1 kilometri sub fundul mării. Adâncimea apei în acea zonă este de 50 metri.

"Marea Neagră este o zonă foarte importantă pentru OMV Petrom, o zonă în care există în continuare potenţial pentru noi descoperiri. În prezent, producţia din zona de mică adâncime a Mării Negre reprezintă circa 18% din producţia totală de hidrocarburi a companiei în România", a precizat într-un comunicat de presă Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare şi Producţie.

În cazul în care se va dovedi rentabilă, producţia din noua descoperire ar putea începe în 3-4 ani. Potrivit comunicatului, costurile necesare dezvoltării fiind evaluate la peste 100 milioane de euro.

Primele estimări rezultate din testele de producţie indică o producţie potenţială pe sondă de 1.500-2.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi.

Comparativ, producţia medie zilnică de ţiţei a OMV Petrom în România a fost în 2013 de 78,4 mii bep/zi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2014-07-16

TAGURI: nou, zacamant, titei, descoperit, omv, petrom, marea, neagra, apa, mic, adancime, productie, rentabil



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


PACALITII
17 Iul 2014

De ce sa ne bucuram ,zacamantul vafi exploatat de OMW si profitul ii aparetine , benzina va fi mai ieftina in AUSTREA pentru austrieci . Noua ne ramane doar sa-i multumim lai Nastase si sa cumparam benzina mai scumpa, ca de exploatarea costa !
Random image



Ultimele stiri