2016-12-05 10:42

ECONOMIE


Noul Cod fiscal, scris după ureche

 |  21:00
Noul Cod fiscal, scris după ureche

Reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi specialiştii în economie, în frunte cu ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, sunt acuzaţi de neprofesionalism şi atitudine duplicitară de un grup de specialişti în finanţe care au propus soluţii de îmbunătăţire a noului Cod fiscal.

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham), Ionuţ Simion, a moderat ieri o conferinţă de presă în care au fost prezentate concluziile discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului pentru o serie de propuneri tehnice şi de politici fiscale menite să fie incluse în noul Cod civil, care ar trebui să intre în vigoare în ianuarie 2012. Principala nemulţumire a specialiştilor în domeniul fiscal o constituie faptul că, deşi guvernanţii acceptă propunerile acestora, în cele din urmă includ foarte puţine în proiectele legislative finale.

Afaceriştii propun, politicienii ignoră

Astfel, în cadrul noului Cod fiscal s-au propus măsuri care au vizat două direcţii majore: pe de o parte un set de reglementări tehnice menite să îmbunătăţească activitatea de colectare a taxelor, iar pe de alta, o serie de politici fiscale pentru stimularea activităţii mediului de afaceri în vederea susţinerii creşterii economice. Vicepreşedintele AmCham a atras atenţia că în România nu este nevoie de implementarea de noi taxe, ci de colectarea corectă a celor deja existente.

În privinţa politicilor fiscale, un aspect pe care specialiştii din mediul de afaceri au insistat îl reprezintă identificarea clară a activităţilor dependente şi independente ale persoanelor fizice. Aceştia au susţinut că, având în vedere contextul economic internaţional, şi România trebuie să se alinieze pentru a permite o legislaţie favorabilă dezvoltării antreprenoriale. Însă, chiar şi în acest caz, în ciuda propunerilor de delimitare a celor două tipuri de activităţi, statul nu a preluat decât o mică parte din acestea, iar textul noului Cod fiscal se anunţă unul interpretabil şi ambiguu. Mai mult, specialiştii prezenţi la conferinţa de presă au atras atenţia că, astfel, este deschisă calea pentru abuzuri comise de inspectorii fiscali în timpul controalelor la sediile companiilor.

Despre relaţia cu autorităţile:

 „Dorim să continuăm procesul de dialog cu autorităţile fiscale şi, totodată, să încorporeze şi reprezentanţii ANAF în procesul de consultări”.

„Am făcut propuneri cu caracter tehnic şi de îmbunătăţiri fiscale. Nu vom renunţa la aceste măsuri de politică fiscală pentru îmbunătăţirea activităţii firmelor din România”.

„Ce ne deranjează este că atunci când ne întâlnim, propunerile sunt acceptate şi atunci când se iau deciziile, nu se mai iau în discuţie. Când venim cu propunerile tehnice, nu înţelegem de ce acestea nu sunt luate în calcul. Noi propunem poate soluţii care, pe termen scurt, aduc o pierdere de bani, dar, pe termen mediu sau lung, au un impact foarte clar de stimulare a agenţilor economici”. Ionuţ Simion – vice-preşedinte AmCham

„Dorim să vedem cât mai puţine situaţii când elemente legislative sunt publicate în numai câteva zile de la iniţiere, fără consultare, astfel încât nu-şi pot atinge obiectivele pentru politici şi pentru contribuabili”. Şerban Toader – vicepreşedinte CIS

„De multe ori nu vor să-şi asume responsabilităţi. Nu-şi asumă riscul să facă vreo prostie, aşa că preferă să nu mai acţioneze”. Gabriel Biriş, consultant fiscal

Despre colectarea taxelor:

„Dorim îmbunătăţirea capacităţii colectării impozitelor de stat. Nu putem vorbi de impunerea de noi taxe când sistemul de colectare este sub media unor ţări precum Bulgaria.”Ionuţ Simion – vicepreşedinte AmCham

Despre activităţile independente:

„Avem o poziţie foarte clară privind activitatea independentă şi dependentă. Ştim că ne îndreptăm spre o perioadă de dezvoltare a spiritului antreprenorial. Sprijinim persoanele fizice să-şi dezvolte o miniafacere pentru a încerca înlocuirea muncii la nivel de salariat. Un prim pas în dezvoltarea activităţii independente este desprinderea de instituţia de care eşti dependent, în vederea continuării prestării de servicii pentru aceeaşi companie sau pentru a atrage noi surse de bani”.

„Ne dorim un mediu de afaceri pentru sprijinirea activităţilor independente”. Ionuţ Simion – vice-preşedinte AmCham

„Trebuie să se pună accent pe definirea termenului de activitate independentă. Anumite propuneri au fost acceptate, însă la publicarea în Monitorul Oficial nu a mai rămas nimic. Suntem într-o zonă de incertitudine care nu este în ajutorul nimănui. Îmbunătăţirea şi clarificarea sunt necesare, cât mai rapid, pentru că zeci sau sute de mii de persoane sunt afectate de drepturile de autor şi de alte activităţi de acest gen.” Alexander Milcev, expert Erst&Young


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-06-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image