2016-12-03 23:53

ECONOMIE


Oficial BCE: Fondul de finanţare de urgenţă din zona euro ar trebui dublat la 1.500 miliarde euro

 |  18:02
Fondul de finanţarede urgenţă destinat statelor cu probleme din zonaeuroar trebuidublat, la 1.500 miliarde euro, dacă politicienii vor ca sectorul privat săparticipe la al doilea program de bailout pregătit pentru Grecia, a declaratieri un membru al consiliului guvernatorilor BCE.

NoutWellink, membru al Consiliului de Guvernare al Băncii Centrale Europene (BCE),a declarat pentru cotidianul financiar olandez Het Financieele Dagblad că unnoupachetde finanţare de urgenţă destinat Greciei ar fi înconjuratde atât de multe incertitudini şi riscuri încât dublarea fondului european arfi necesară pentru a lua în considerare riscul de contagiune pentru Irlanda şiPortugalia, transmite Reuters.

Lipsade încredere din pieţele financiare a împins randamentele obligaţiunilor destat ale Greciei, Irlandei şi Portugaliei la cele mai ridicate niveluri de laintroducerea monedeieuroîn 1999. Creşterea dobânzilor a fostaccentuată recent de propunerile venite din partea unor oficiali europeni,îndeosebi din Germania, de a solicita participarea creditorilor privaţi aistatului elen la bailout.

"Dacăiei în calcul aceste riscuri, trebuie să construieşti o plasă de siguranţă.Dacă nu iese cum trebuie, trebuie să dai socoteală pentru multe lucruri. Dacăagenţiile de rating văd o rostogolire a datoriilor Greciei drept un defaultparţial, va avea loc o contagiune către alte ţări de la periferia zoneieuro", a afirmat oficialul BCE, preşedinte al băncii centrale a Olandei.

Els-a arătat deschis către "orice variantă care nu are consecinţe înpiaţă".

"Darştiu că patinăm pe gheaţă subţire. Dacă rişti să se rupă gheaţa cu tine,trebuie să ai o plasă de siguranţă foarte mare. Ar trebui să ajungă la 1.500miliarde euro, iar flexibilitatea cu care pot fi cheltuiţi banii ar trebuicrescută", a spus Wellink.

Monedaeuro a scăzut la 1,4093 dolari după comentariile oficialului olandez, minimumulultimelor trei săptămâni.

BCEse opune vehement participării involuntare a investitorilor privaţi la bailoutulGreciei, apreciind că ar destabiliza euro.

Wellinka sugerat, în declaraţiile acordate ziarului citat, că BCE ar putea efectua dinnou un program de achiziţii de obligaţiuni de stat, aşa cum a făcut în timpulcrizei financiare din 2008-2009.

"BCEse opune puternic contribuţiei involuntare a investitorilor. Cu cât îţi asumimai multe riscuri, trebuie să fii pregătit să creezi o plasă de siguranţă maimare pentru a preveni contagiunea. Însă nimeni nu ştie unde este graniţa dintrevoluntar şi involuntar. Dar dacă vei căuta extremele, trebuie să fii conştientcă ai obligaţia de a interveni direct acolo unde sunt probleme", acontinuat bancherul central european.

MecanismulEuropean de Stabilitate, noul sistem permanent de bailout al statelor cuprobleme din zona euro, va începe să funcţioneze din 2013, înlocuind fondultemporar de 750 miliarde euro creat anul trecut de UE şi FMI.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-01-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image