2016-12-03 21:58

ECONOMIE


Oprescu (Alpha Bank): Cererea de locuinţe ar putea depăşi oferta în următorii trei ani

 |  13:19
Oprescu (Alpha Bank): Cererea de locuinţe ar putea depăşi oferta în următorii trei ani

Preşedintele executiv al Alpha Bank România, Sergiu Oprescu, a declarat miercuri că în următorii trei ani "s-ar putea să ne întâlnim din nou cu o perioadă în care cererea să egaleze, dacă nu chiar să depăşească oferta de locuinţe".

"Sunt foarte multe locuinţe care nu au fost terminate. Astfel, stocul de locuinţe existent, chiar dacă poate să pară mare în momentul de faţă având în vedere cererea existentă în piaţă, dacă ne raportăm la un interval mai lung de timp şi luăm în calcul faptul că în ultimii doi-trei ani nu s-a mai finanţat aproape nimic în segmentul respectiv s-ar putea ca această lipsă de finanţare, cuplată cu terminarea stocului de locuinţe care a fost creat în spate, să ducă iar la un decalaj între cerere şi ofertă în următorii trei ani", a menţionat Sergiu Oprescu, în cadrul semninarului EU-COFILE organizat la Sinaia de BNR şi Alpha Bank.   "Suntem într-o perioadă în care preţurile la locuinţe sunt stabile de un peste un an. (...) Pe segmentul creditului ipotecar cred că se va păstra dinamica de creştere de peste 10% pe care a avut-o în ultimii trei ani", a estimat preşedintele executiv al Alpha Bank România, potrivit NewsIn.

Sergiu Oprescu a mai spus că cel mai probabil "dobânda la lei va converge către dobânda la euro în următoarea perioadă". Din perspectiva normelor noi de reglementare ale Băncii Naţionale a României bănuiesc că va fi favorizată creditarea în lei şi va avea o dinamică mai mare", a mai spus Oprescu.

Acesta a subliniat că riscul ca dobânzile la lei să rămână semnificativ mai mari decât cele în euro va depinde de performanţa macroeconomică, de politica monetară şi de ceea ce se întâmplă la nivel macro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-25

TAGURI: locuinţe, preţuri locuinţe, Sergiu Oprescu, Alpha Bank, dobânzi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

ANAF: Reguli noi pentru cei care închiriază locuințe Persoanele care obțin venituri din închirierea bunurilor din patrimoniul personal, altele decât... 22 Noi 2016 | (0)
Mapn va oferi locuințe de serviciu militarilor Statul va înlocui treptat compensarea chiriilor pentru militari și le va pune la dispoziție... 30 Noi 2016 | (7)