2016-12-04 10:29

ECONOMIE


Orban vrea banii UE

 |  18:34
Orban vrea banii UE

Ministerul Afacerilor Europene (MAEu) şi-a stabilit priorităţile pentru anul viitor în ceea ce priveşte fondurile europene. Leonard Orban, ministrul afacerilor europene, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că “eliminarea riscului de dezangajare a fondurilor este principala prioritate a ministerului. Ca să nu pierdem banii, în 2012 trebuie să avem o absorbţie a fondurilor de circa 20%”, a completat ministrul.

Potrivit acestuia, este necesară şi simplificarea procedurilor, alături de realocarea fondurilor între diferitele programe sectoriale derulate de România. “În principiu, Comisia Europeană este de acord cu acest lucru”, a spus ministrul, care a precizat că se pune problema realocării de fonduri pentru reabilitarea termică a clădirilor şi construirea autostrăzilor pe Coridorul IV. “Rămâne de văzut de unde luăm banii, aproximativ 440 milioane de euro, din care 360 milioane de euro pentru reabilitarea termică”, a adăugat Orban.

Potrivit acestuia, se pregăteşte un nou set de reguli, “mai clare şi dure, pentru prefinanţarea proiectelor, acordarea şi retragerea finanţărilor. Va fi o hotărâre de Guvern cu toate aceste reguli, pentru toate programele operaţionale sectoriale, dar care va fi aplicată şi în agricultură”, a completat ministrul afacerilor europene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-13

TAGURI: Leonard_Orban, MAEur, finantari, 2012, reabilitare_termica, autostrazi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image