2016-12-05 12:30

ECONOMIE


Pâinea s-a scumpit cu 30% după obligativitatea respectării gramajului

 |  16:06
Pâinea s-a scumpit cu 30% după obligativitatea respectării gramajului

Chiar anul acesta s-au înregistrat producţii- record de cereale, patronii firmelor de panificaţie au profitat de ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)privind reglementarea gramajului pentru pâine şi au scumpit franzela de la 1 leu la 1,3 lei. Din 15 septembrie, pâinea trebuie să aibă obligatoriu cel puţin 300 de grame, a decis ANPC. După numai o zi de la intrarea în vigoare a proiectului, comercianţii au majorat preţul pâinii. “Am scumpit pâinea de la 1 leu la 1,3 lei, pentru că s-a mărit gramajul. Înainte de scumpire, o pâine avea aproximativ 250 de grame, acum produsul cântăreşte aproximativ 300 de grame”, ne-a explicat vânzătoarea unui magazin din Capitală.

Preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, ne-a declarat că brutarii „nu pot suporta creşterea gramajului pâinii cu 50-60 de grame”. “Scumpirea pâinii se datorează creşterii gramajului, brutarii care au făcut pâine de 250-260 de grame nu pot suporta costul creşterii gramajului la aproape 300 de grame. Există şi brutari care pot acoperi creşterea gramajului, dar pâinea produsă de aceştia va avea aproximativ 270-280 de grame. Sunt tot felul de brutării care nu sunt înscrise în Patronatul de Morărit şi Panificaţie”, ne-a spus Popescu. Acesta a dat asigurări că preţul pâinii nu mai creşte până în aprilie anul viitor. “Preţul grâului este de 175-180 de euro tona adusă la morar. Nu va creşte preţul grâului cel puţin până în primăvara anului viitor”, a conchis preşedintele ROMPAN.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-08-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image