2018-10-17 04:01


Parc industrial din Cluj pierde finanţarea europeană

 |  16:01
Parc industrial din Cluj pierde finanţarea europeană

Construcţia parcului industrial Tetarom IV din judeţul Cluj pierde finanţarea europeană în valoare de peste 17 milioane de lei, după ce consilierii CJ au votat încetarea contractului de finanţare, motivând că proiectul nu va putea fi implementat până la data impusă, 31 decembrie 2015. Consilierii judeţeni din Cluj au votat cu majoritate de voturi încetarea contractului de finanţare europeană a proiectului.

Potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean, valoarea eligibilă a contractului este de aproximativ 35 milioane de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean şi a Uniunii Europene ar fi fost de câte 50%, potrivit Mediafax. “Această decizie de renunţare la finanţarea europeană e cea mai bună soluţie. Noi am cheltuit până acum aproximativ 2,5 milioane de lei pentru ridicarea unei hale, pentru turnarea fundaţiei la clădirea de birouri, precum şi pentru organizarea de şantier. Deci, practic, noi nu trebuie să înapoiem nici un ban către Uniunea Europeană, ci doar am renunţat să mai primim acei bani”, a declarat Vakar Istvan, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJ Cluj.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-14

TAGURI: fonduri, europene, cluj, tetarom, parc, industrial
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...