2018-12-11 11:10


Parlamentarii vor să SCHIMBE regulile pentru DAREA ÎN PLATĂ

 |  22:36
Parlamentarii vor să SCHIMBE regulile pentru DAREA ÎN PLATĂ

Reguli noi, mult mai clare, pentru darea în plată. Asta pentru că din cele peste 8.000 de cereri trimise de la intrarea în vigoare a legii, doar câteva sute au fost aprobate. Restul au fost respinse din motive absurde, susţin avocaţii. Judecătorii înţeleg diferit ce înseamnă că o persoană e în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele.

Peste 8.500 de români au apelat la legea dării în plată, însă doar un sfert dintre ei au reuşit să încheie o înţelegere amiabilă cu banca. Potrivit celor mai recente date, numărul notificărilor soluţionate era de aproape 2.500, iar alte 6.000 sunt încă pe rolul instanţelor de judecată.

Senatorul Daniel Zamfir vrea acum modificarea legii pe care a iniţiat-o în 2016. În primul rând, darea în plată se va aplica în cazul în care valoarea imobilului ipotecat scade cu mai mult de 50%.

De exemplu, un apartament cumpărat cu 70.000 de euro ar putea fi predat băncii dacă ar mai valora doar 35.000 de euro. O altă ipoteză este creşterea cu 20% a cursului valutei în care este luat creditul. De asemenea, dacă rata depăşeste 30% din venituri.

Daniel Zamfir, iniţiatorul legii: Dacă depăşeşte după un an, doi, rata creditului depăşeşte acest grad iniţial de îndatorare şi este 80%-90%, poate omul să mai ducă un trai decent cu 10% din venituri. O altă situaţie este cea în care debitorul a fost deja executat silit. Atât timp cât i-ai luat deja casa omului, contractul se încheie pur şi simplu, nu mai ai nicio datorie către bancă, lucrul acesta să fie foarte clar stabilit."

În prezent, valoarea creditelor depăşeşte 530 de milioane de euro. Dintre cele date în plată, aproape 7% sunt în lei, 46% în euro şi 45% în franci elveţieni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-09

TAGURI: reguli noi, darea in plata, daniel zamfir
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...