2016-12-03 11:48

ECONOMIE


Patriciu: Banca Naţională, cea mai mare frână în calea creşterii economice

 |  14:16
Patriciu: Banca Naţională, cea mai mare frână în calea creşterii economice

Omul de afaceri Dinu Patriciu atacă din nou Banca Naţională a României (BNR) într-un editorial publicat în cotidianul „Adevărul”. Acesta afirmă că BNR că ar fi principală frână în faţa creşterii economice.

„Acum, «mama băncilor», Banca Naţională, este cea mai mare frână în calea creşterii economice. Dintr-o instituţie ce într-adevăr trebuie să fie conservatoare prin funcţie, s-a transformat într-una reacţionară şi nocivă prin filosofie. Limitarea creditării într-o perioadă ca aceea prin care trecem, prudenţă excesivă, lipsirea băncilor de libertatea de a-şi asuma riscuri antreprenoriale sunt tot atâtea prostii fără seamăn, şi nu sunt singurele. Din păcate, cei care le plătesc sunt cetăţenii, sutele de mii de familii care au locuinţe ipotecate, micile întreprinderi lipsite de capital de lucru, antreprenorii care nu pot garanta doar cu ideea şi planul de afaceri. Reglementarea excesivă e drumul cel mai direct către minciună”, scrie Dinu Patriciu.

În opinia sa, băncile menţin în portofolii bunuri imobiliare a căror valoare e cel mult un sfert din cea „evaluată”. „Oamenii se chinuiesc cu rate care nu mai sunt sustenabile, iar piaţa imobiliară, ca să revin la ea, e tot mai blocată. De fapt, aceasta este o manifestare tradiţional europeană, americanii sunt mult mai flexibili. Dacă piaţa le dictează, vând cu 10 cenţi pe dolar fără regret. Nu poţi numai să câştigi. Cu lichidităţi chiar mai reduse porneşti alte proiecte. Dezvoltatorii români sunt îndrăgostiţi de ziduri, fie ele şi neterminate. «Give back the keys to the bank» («Daţi înapoi băncii cheile casei») este o expresie înţeleaptă. Treaba băncii este comerţul cu bani, nu să colecţioneze ruine”, a spus Patriciu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-09-28

TAGURI: dinu patriciu, bnr



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ministrul Fondurilor Europene: rată de absorbție a fondurilor europene sub media UE Romania inregistreaza o rata de absorbtie a fondurilor europene in perioada 2014-2020 sub media... 30 Noi 2016 | (0)