2017-12-17 02:26


Patronul Astra Vagoane Arad lansează primele trenuri de lux din România. Vezi pe ce rute vor circula

 |  11:58
Patronul Astra Vagoane Arad lansează primele trenuri de lux din România. Vezi pe ce rute vor circula

Compania AstraTranscarpatic va intra pe piaţa transportului feroviar în câteva zile, în competiţie directă cu CFR Călători, în programul de dezvoltare al companiei aflându-se mai multe curse de lux pentru vestul ţării şi chiar în extern, către Viena, transmite corespondentul Mediafax.

Firma face parte din grupul Astra Vagoane Călători Arad, controlat de cunoscutul om de afaceri Valer Blidar. AstraTranscarpatic a început probele cu un tren complet românesc care va opera pe ruta Arad-Bucureşti şi va oferi condiţii de lux. Cursele comerciale vor fi introduse din a doua parte a lunii ianuarie 2017.

"Trenul, care este o concepţie proprie a companiei, oferă condiţii deosebite, peste tot ceea ce avem acum în ţară. Printre dotări se află, vagoane de dormit dotate cu duşuri, condiţiile de transport vor fi ca în avion, în sensul că vom servi la vagonul de dormit clasa I, sandvişuri, cafea, apă, incluse în preţ, la cuşetă doar cafea şi apă. Va avea însoţitori de bord. Interior luxos. Trebuie văzut", a declarat, corespondentului Mediafax, Valer Blidar, proprietarul companiei.

În prima etapă, două locomotive cu 12 vagoane, care vor forma două garnituri. Un tren va avea şase vagoane: două de dormit, trei cuşetă şi unul de clasă.

Investiție de 18-20 milioane de euro

Sumele investite în conceperea trenului, a companiei de transport şi a operaţionalizării rutei se ridică la 18-20 milioane euro.

La primele curse, biletele se vor putea cumpăra din tren, apoi online, iar mai încolo şi din principalele gări.

"Sigur fiind o firmă privată şi fără niciun sprijin din partea nimănui, finanţarea a fost limitată. Dar, uşor-uşor vom creşte. În vară vom porni cu altă pereche de trenuri. Vrem să ieşim spre Viena. Vestul ţării nu are nicio legătură cu Viena, de exemplu. Avioanele au fost sistate. Ca să ajungi cu avionul în Austria, la Viena, trebuie să treci prin Germania. Sau cu maşina. Sigur este important ca să te urci seara târziu într-un vagon de dormit şi să te trezeşti dimnineaţa, să îţi faci treaba la Viena şi să vii înapoi seara următoare", a mai declarat Blidar.

Mai mult, pentru această vară compania intenţionează să îşi includă în portofoliu şi ruta Arad-Constanţa, iar mai apoi şi Timişoara-Baia Mare sau Timişoara-Viena.

Cât va costa un bilet? "Nu mai mult decât la CFR", promite Valer Blidar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-06

TAGURI: astra vagoane calatori arad valer blidar, trenuri de lux astratranscarpatic





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


PETRA
07 Ian 2017

La ce ora pleaca trenul? Aveti un nr. De tel unde se pot rezerva bilete? In fiecare zi este acest tren? La ce ora pleaca din bucuresti? Va multumesc
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova