2016-12-05 00:47

ECONOMIE


Pensiile şi salariile bugetarilor din 2012, îngheţate

 |  17:59

Salariile din sectorul public şi pensiile vor fi îngheţate pentru anul 2012 la nivelul lunii decembrie 2011, potrivit Ordonanţei 80 adoptate ieri de deputaţi, care viza iniţial adoptarea unor măsuri de reducere a arieratelor şi de asigurare a finanţării împrumuturilor făcute de administraţiile locale.

Proiectul a fost aprobat cu 146 de voturi pentru, 104 împotrivă şi patru abţineri, iar Opoziţia a anunţat că îl va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR).

Proiectul de lege prevede prin amendamentele adoptate că “în anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011”.

Aceleaşi prevederi sunt valabile şi pentru personalul didactic şi cel auxiliar, însă se arată că începând cu luna ianuarie 2012, în cazul acestora se aplică prevederile Legii 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

De asemenea, se stipulează că “în anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, soldă lunară/salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image