2017-08-19 21:45


Petrom şi Romgaz, obligate de Guvern să vândă gaze pe bursă

 |  21:01
Petrom şi Romgaz, obligate de Guvern să vândă gaze pe bursă

Executivul a decis că producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi, de la 1 iulie, să vândă pe bursă o parte din producţia obţinută. Această obligaţie va fi introdusă şi pentru furnizori, de la începutul anului viitor, inclusiv pentru gazul natural care ar putea fi importat de România. Cele mai afectate companii vor fi, cu siguranţă, Petrom şi Romgaz, cei doi mari producători de gaze din România.

În luna februarie, Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că producătorii şi furnizorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă o anumită cotă din producţie. Cel mai probabil, este vorba de o cotă între 20% şi 30% din totalul producţiei proprii, în cazul producătorilor, respectiv al totalului estimat spre vânzare, în cazul furnizorilor.

Ajutor pentru marile combinate

O altă măsură, anunţată miercuri de Guvern,  prevede că marii consumatori de energie electrică vor plăti pentru un număr mai mic de certificate verzi, aferente cotei obligatorii.

"Aplicăm şi o nouă reglementare, un nou ghid la nivelul Uniunii Europene, şi reducem cu până la 85% la certificate verzi pentru marii consumatori, ajutându-i astfel pe cei care creează zeci de mii de locuri de muncă şi care, de fapt, reprezintă industria să rămână competitivi şi să îşi scadă preţurile şi costurile cu energia”", a declarat premierul Victor Ponta.

Marii consumatori de energie electrică vor plăti doar 15-60% din certificatele verzi aferente cotei obligatorii stabilite prin legislaţie, ajutorul de stat având ca scop evitarea riscului ca aceste companii să îşi piardă competitivitatea din cauza sprijinului acordat energiei din surse regenerabile.

"În funcţie de energointensivitatea întreprinderilor prevăzute la alin. (2), beneficiarii vor plăti următoarele procente din numărul certificatelor verzi aferente cotei obligatorii: 15% în cazul unei electro intensităţi mai mari de 20%, 40% în cazul unei electro intensităţi de 10-20% şi 60% în cazul unei electro intensităţi de 5-10%", se arată în actul normativ.

Industria energointensivă din România asigură circa 20% din consumul de energie. În acelaşi timp este cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul anului 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă şi indirect circa 1,5 milioane.

Schema de sprijin are o valabilitate de 10 ani şi va fi aplicată după primirea avizului Comisiei Europene.

Exportul de energie, facilitat

Prin sistemul certificatelor verzi Guvernul sprijină producţia de energie din surse regenerabile. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

Altfel, exporturile de energie electrică din România vor fi scutite, începând cu 1 iulie, de plata taxei de cogenerare, în baza unei Hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, spune că măsura adoptată de Guvern este şi o consecinţă a intenţiilor Executivului de a încuraja “cuplarea pieţei de energie electrică din România, până la sfârşitul acestui an, cu pieţele de energie regionale, în special piaţa de energie din Ungaria, din Republica Cehă, din Slovacia şi Polonia”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2014-06-11

TAGURI: energie, gaze, guvern, productie, bursa, furnizori



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri