2016-12-03 06:39

ECONOMIE


Piaţa de carte s-a redus cu 15% în 2010

 |  19:32
Piaţa de carte s-a redus cu 15% în 2010

Piaţa de carte dinRomânia a scăzut în 2010 cu aproximativ 15% comparativ cu 2009, iar vânzărilede carte străină s-au diminuat cu circa 25%, se arată într-un comunicattransmis de către Casa de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar alcompaniei Diverta, aflată în insolvenţă.

"Valoareamedie a coşului de cumpărături a suferit, la rândul său, o scăderesemnificativă", menţionează Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Potrivitcasei de insolvenţă, Diverta şi-a redus în 2010 costurile operaţionale cu 35%prin renegocierea chiriilor, reducerea costurilor fixe şi mutareaheadquarter-ului într-o clădire a companiei. De asemenea,Diverta a închis13 magazine şi a deschis două, în Sun Plaza Bucureşti şi Atrium Arad.

Lanţulde librării Diverta, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, a cerutintrarea în insolvenţă la sfârşitul lunii mai 2010, în vederea reorganizăriijudi­ciare.

Companiaa încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 21 milioane euro şi estimeazăpentru anul acesta cel puţin menţinerea volumului vânzărilor.

"Măsurile luate în 2010, precum şistabilizarea pieţei, vor influenţa pozitiv evoluţia profitului operaţional în2011. Diverta a întreprins acţiuni în toate sectoarele pentru maximizareaprofitabilităţii şi pentru 2011 societatea îşi propune un profit operaţionalpozitiv", a declarat Andreea Anghelof, Senior Partner CITR.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-05-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image