2016-12-07 20:36

ECONOMIE


Piaţa farmaceutică va fi concentrată în mâinile câtorva distribuitori

 |  18:02
Piaţa farmaceutică va fi concentrată în mâinile câtorva distribuitori

În timp ce conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate intenţioneazăsă introducă un program de factoring discutabil, care a inflamat spiritele în rânduldistribuitorilor şi al farmaciştilor, o adevărată bombă cu ceas se pregăteşte săexplodeze în sistem.

De la 1 iulie s-au terminat banii de medicamente compensate care au fostcontractaţi de farmacii cu Casele judeţene de Asigurări, ne-a declarat ClaraPopescu, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor. Recenta rectificare debuget nu rezolvă problema, întrucât în 2009 s-au consumat credite de angajamentîn valoare de 25 la sută din buget, iar în acest an deficitul cu care s-aplecat la drum era tot de 25 la sută. Practic, medicamentele care se elibereazăde peste o lună sunt în afara contractului de finanţare cu sistemul public, fiindfăcute de farmacişti, pe propriul risc.

Patronii micilor farmacii se bazează pe faptul că autorităţile au plătitşi în trecut, chiar dacă au făcut-o cu întârziere. Altă cauză pentru carecontinuă compensarea o reprezintă lanţurilede farmacii. Acestea exercită o presiune psihologică, dar şi una concurenţială,continuând să ofere medicamente compensate şi gratuite. Lanţurile reprezintămai mult de 25 la sută din piaţă, ca acoperire, dar au cifre de afaceri multmai mari întrucât operează în oraşele dezvoltate, nu în sate şi în orăşele sărace.Farmaciştii independenţi îşi spun cădistribuitorii din spatele reţelelor de farmacii vor avea suficiente pârghiipentru a determina autorităţile să achite datoriile pentru care nu existăcontract. Ce nu ţin cont farmaciile mici este că marii retaileri şidistribuitorii îşi pot permite să piardă, pentru a concentra piaţa. Deja, dincauza datoriilor, sute de mici farmacii au fost preluate de distribuitori,statul întârziind cu peste 300 de zile plăţile, în vreme ce TVA şi alteimpozite sunt de mult încasate. Dacă nu vor fi bani sau dacă pur şi simplu CNASva refuza depăşirea contractelor, în faliment vor intra mii de farmacii, carevor fi preluate pe nimic de distribuitorii care îi creditează.

Dobânda, cu 5 la sută mai mare decât adaosul

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vrea să iniţieze unprogram de factoring, prin care cele 600de milioane de euro, datoria pe care o are către farmacii, distribuitori şiproducătorii de medicamete să fie preluate de o instituţie financiară. În cazulîn care, după doi ani, CNAS nu va plăti, banii urmează a fi daţi de statul român.

La prima vedere, schema pare a fi o metodă de ocolire a barierelorridicate de FMI şi Comisia Europeană. Astfel, datoria nu se evidenţiază în deficitulbugetar, peste doi ani se presupune că economia va merge mai bine, iar sistemulsanitar primeşte o “injecţie” de bani cash.

Acest mecanism ingenios fusese propus şi de fosta conducere aMinisterului, din 2009, dar la momentul respectiv se dorea acordul MinisteruluiFinanţelor şi cel al Justiţiei, urmând a fi realizată o licitaţie care săselecteze banca finanţatoare.

Antena 3 a dezvăluit în weekend un scenariu pregătit de conducerea CNAS,care încearcă să pună farmaciile în situaţia de a plăti comisioane şi dobânziuriaşe unei bănci alese fără licitaţie. Antena 3 a obţinut stenogramelediscuţiilor din ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al Casei undepreşedintele numit de PDL, Lucian Nicolae Duţă, a prezentat oferta definanţare.

Farmaciile, care au de primit bani de la casă vor fi nevoite să îşinegocieze datoria direct cu banca cu care Casa va încheia un contract definanţare. Iar grupul Nomura, cu care reprezentanţii casei sunt în discuţii, vreadobânzi de 25%, susţine A3. La un adaos mediu de 20 de procente, “afacerea” înseamnăfaliment curat pentru farmacii, fără a mai ţine cont de inflaţie. Potrivit postuluiAntena 3, diferiţi distribuitori au căutat finanţatori pe piaţa privată şi i-augăsit la dobânzi de 7-8 la sută. În cazul unei afaceri atât de mari ca aceeadirijată de CNAS, dobânzile ar trebui să scadă, nu să crească.

“În cadrul discuţiilor din CA, preşedintele casei a afirmat că acestedatorii nu vor fi plătite vreodată, susţine Antena 3. Domnul Duţă a mai explicatmembrilor Consiliului de Administraţie că, ”în momentul cash-uirii pieţei, ei(n.r. - Grupul Nomura) cer dobânda anticipat de la posesorii de creanţe, pe 2ani, urmând ca eu, dacă plătesc după un an, să le dea dobânda înapoi." Potrivitdocumentelor aflate în posesia A3, preşedintele casei a explicat Consiliului căpentru un angajament de această dimensiune nu are nevoie de avize de laMinisterul Justiţiei sau de la cel al Finanţelor. Grupul Nomura este un gigantfinanciar din Japonia, implicat în mai multe industrii: petrol şi gaze,construcţii, industria alimentară, fonduri de investiţii şi bănci.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-06-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image