2016-12-05 10:41

ECONOMIE


Pierderi de circa 110 milioane de euro pentru băncile din România, în trimestrul al treilea

 |  13:10
Pierderi de circa 110 milioane de euro pentru băncile din România, în trimestrul al treilea

Un număr de 20 de bănci dintotalul de 42 de instituţii de credit, aproape jumătate, au obţinut profit în trimestrulal treilea din 2010, dar sistemul bancar, pe ansamblu, a înregistrat pierderide 474 milioane de lei (circa 110 milioane de euro), a declaratprim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României(BNR), Florin Georgescu, la seminarul EU-COFILEde la Sinaia, organizat de Banca Naţională a României, Alpha Bank şi Asociaţia Românăa Băncilor. Oficialul BNR a precizat că primele trei bănci din sistem după cotade piaţă (care deţin 40% din sistemul bancar) au realizat 48% din totalulprofiturilor obţinute de grupul celor 20 de bănci care nu au fost pe pierdereîn perioada menţionată.

Sistemul bancar dinRomânia a intrat pe pierdere începând cu trimestrul al doilea din 2010.

Potrivit lui Florin Georgescu, indicatorulde solvabilitate (capitaluri proprii/total pasive) al băncilor din România acrescut în trimestrul al treilea din 2010 faţă de trimestrul anterior, iarmedia pe sistemul bancar a ajuns la finele lunii septembrie la 14,6% faţă de14,3% în iunie 2010. Prim-viceguvernatorul a precizat că toate băncile au ratasolvabilităţii peste 10%, iar 65% dintre instituţiile de credit au ratasolvabilităţii între 12 şi 14%, situaţia pe ansamblul sistemului bancar fiind“liniştitoare”. De asemenea, rata fondurilor proprii de nivel 1 (capitalulsocial, rezervele şi profitul) a crescut la 13,8% la finele lunii septembrie2010, faţă de 10,6% în decembrie 2007, nivelul fiind foarte bun, a adăugatoficialul BNR. “S-a adus capital în plus şi s-a temperat activitatea decreditare, pe fondul crizei internaţionale şi neîncrederii în potenţialiidebitori”, a spus Georgescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-10-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image