2018-12-18 13:26


Pilonul II după 10 ANI: Active de aproape 43 MILIARDE de LEI şi un randament anual de 8,15%

 |  12:13
Pilonul II după 10 ANI: Active de aproape 43 MILIARDE de LEI şi un randament anual de 8,15%

Pensiile administrate privat, Pilonul II, au ajuns la active de 42,7 miliarde lei după 10 ani de funcţionare, din care 7 miliarde lei reprezintă câştigurile nete, înregistrând un randament mediu anual de 8,15%, a anunţat joi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

”Pe data de 20 mai 2008, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) primeau în administrare primele contribuţii ale românilor. 10 ani mai tarziu, sistemul funcţionează în parametri solizi, cu rezultate remarcabile. În tot acest timp, Pilonul II a primit în administrare contribuţii totale în valoare de 35,7 miliarde de lei, la care fondurile de pensii au adăugat prin investiţii câstiguri nete în valoare de 7 miliarde de lei. În total, cele şapte fonduri de Pilon II administrează astăzi active nete de 42,7 miliarde de lei în beneficiul a 7,13 milioane de români care sunt înscrişi la acest sistem”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Astfel, valoarea medie a contului individual de pensie privată este de aproape 6.000 de lei, iar peste 1,2 milioane de participanţi au acumulat deja o sumă peste 10.000 de lei în contul lor. În cei 10 ani, Pilonul II a generat un randament mediu anual de 8,15%, adică un total de peste 127,5%, potrivit APAPR.

”Odată ce contribuţiile sunt virate de către Casa Naţională de Pensii Publice către fondurile de pensii private, ele devin proprietatea privată a fiecăruia dintre cei peste 7 milioane de participanţi la Pilonul II. Graţie reglementărilor solide, transparenţei depline a sistemului şi administrării profesioniste, românii pot şti în orice moment situaţia reală a pensiei lor private. Foarte important: în Pilonul II suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor nete plătite”, se arată în comunicat.

Recent, un apel semnat de 15 organizaţii recomanda autorităţilor menţinerea legislaţiei şi arhitecturii actuale a Pilonului II, fără alte modificări.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marţi seară la România TV că Pilonul II de pensii va fi opţional.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, că este "o veste foarte proastă" intenţia de transformare a Pilonului II de pensii în pilon opţional, el arătând că va fi începutul sfârşitului pentru Pilonul II, pentru că guvernanţii vor găsi noi metode să îi determine pe oameni să renunţe să cotizeze la acesta. Preşedintele a mai afirmat că PSD trebuie să vină cu clarificări şi cu o argumentaţie clară de ce vrea să transforme Pilonul II în ceva opţional.

Guvernul ar vrea să suspende plata contribuţiilor pentru pensiile administrate privat - Pilonul II - în perioada 1 iulie – 31 decembrie, potrivit unui proiect de lege publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an, perioada mai – decembrie.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, recent, întrebată despre proiectul publicat în programul legislativ al Guvernului, că a fost o propunere a Comisiei de Prognoză, pe care Guvernul nu o agreează. De asemenea, Dăncilă a susţinut că nu va fi desfiinţat Pilonul II.

Guvernul va prezenta în iunie sau iulie o analiză a Pilonului II de pensii administrate privat din România, în scopul îmbunătăţirii mecanismului de funcţionare, dar nu vor fi suspendate contribuţiile, a afirmat recent ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-31

TAGURI: Pilonul II, active, randament anual
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


COLIVA
31 Mai 2018

O analiza independenta ?
RO STAT MAFIOT
02 Iun 2018

http://www.national.ro/news/12-000-de-euro-cea-mai-mare-pensie-din-romania-625775.html/#comment-35358
Random image



Ultimele stiri






loading...