2016-12-09 04:04

ECONOMIE


Politicienii, puşi la treabă de economişti

 |  21:00
Politicienii, puşi la treabă de economişti

Reprezentanţii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului au început să fie supuşi unor presiuni tot mai crescute de către instituţiile financiare globale pentru a lua măsuri în vederea stimulării creşterii economice.

Liderii Rezervei Federale a Statelor Unite, Fondului Monetar Internaţional şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) au luat poziţii pentru a preveni o „politică a paralizării”, în care politicienii preferă să se abţină pentru a lua decizii care să afecteze dezvoltarea macroeconomică, informează Reuters. Retrogradarea ratingului de ţară al Statelor Unite, pentru prima dată în istorie, a fost pus de agenţiile de rating mai degrabă pe seama impasului politic care a întârziat măsuri ferme de reducere a datoriei naţionale. De asemenea, administraţia Obama a fost aspru criticată pentru întârzierea cu care a luat măsuri pentru reducerea şomajului şi pentru implementarea de politici care să stimuleze consumul şi creşterea economică. La rândul lor, liderii europeni şi-au pus amprenta pe trendul descrescător al indicilor bursieri din cauza întârzierii luării unor decizii asupra crizei provocate de datoriile statelor din zona euro.

 

Fed Reserve face primul pas

La sfârşitul săptămânii trecute, directorul FMI, Christine Lagarde, a avertizat că a venit rândul politicienilor pentru a acţiona în prevenirea unei reveniri a recesiunii. Anterior, Rezerva Federală a SUA a luat o primă măsură menită să repornească motorul economiei globale şi să readucă încrederea într-o lume a pieţelor devastată de zvonurile negative din ultimele săptămâni. Astfel, şeful Fed Reserve, Ben Bernanke, a anunţat menţinerea ratei de împrumut la zero şi achiziţionarea de titluri cu maturitate pe termen lung în valoare de 2,3 trilioane de dolari. Bernanke a subliniat că prioritatea numărul unu a politicienilor americani este crearea de locuri de muncă pentru a reduce rata şomajului, orice acţiune pe pieţele financiare neavând nici un efect asupra creşterii economice dacă nu vor fi create locuri de muncă. De cealaltă parte a Atlanticului, economiştii sunt cu ochii pe Germania şi pe deciziile impuse de cancelarul Angela Merkel în cadrul zonei euro. Directorul FMI şi cel al Băncii Centrale Europene au declarat la unison că este crucial pentru băncile naţionale să-şi consolideze capitalurile.

Chiar dacă deciziile de luat şi direcţiile de urmat sunt cunoscute de toţi cei implicaţi, ezitarea cu care factorii politici decizionali au acţionat până acum a dovedit că nu provoacă decât şi mai multă incertitudine şi neîncredere în rândul investitorilor. Instituţiile financiare menţin o presiune constantă asupra politicienilor, care sunt aşteptaţi după vacanţa de vară să acţioneze pentru îndepărtarea zvonurilor negative care au zdruncinat pieţele financiare în ultimele săptămâni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-11-02

TAGURI: politicieni, economisti, Fed Reserve, Lagarde, Puterea



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Iohannis explică invitațiile făcute politicienilor la Ziua Națională Preşedintele Klaus Iohannis vrea să impună şi la noi regula din statele democratice cu... 29 Noi 2016 | (1)
Un prim efect al semnalelor repetate din PUTEREA. Cioloș trimite Corpul de Control la CNAS Premierul Dacian Cioloș își trimite Corpul de Control la Casa Națională a Asigurărilor de... 24 Noi 2016 | (0)