2018-09-22 18:13


Ponta: „Chelnerii aleargă cu bonul după clienți!”

 |  21:01
Ponta: „Chelnerii aleargă cu bonul după clienți!”
Alina Oprea

Premierul Victor Ponta, prezent miercuri la o conferință privind turismul, a declarat că a primit informaţii potrivit cărora un club de noapte din Mamaia a raportat încasări pe o singură seară comparabile cu întregul sezon de anul trecut, că există o listă de aşteptare pentru livrarea caselor de marcat, iar chelnerii „aleargă” după clienţi cu bonul fiscal.

„Îmi spunea cineva - nu dezvălui sursa - că, într-o singură seară, un club faimos din Mamaia a avut încasări cât tot sezonul trecut. Mă gândeam: românii deodată s-au hotărât să consume într-o seară mai mult decât tot anul trecut sau poate că nu era chiar aşa... Important este că, deodată, pentru casele de marcat este listă de aşteptare, că, deodată, aleargă chelnerul după tine cu bonul fiscal... sunt transformări pe care eu le consider benefice pentru societatea românească şi lucruri cu care turistul internaţional s-a obişnuit deja!”, a remarcat cu satisfacție Ponta.

În acest context, premierul apreciază că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea să lucreze mai bine, dar lucrurile merg în direcţia bună pentru combaterea evaziunii fiscale. „Cred că ANAF poate să lucreze mai bine, cred că trebuie să urmărim să nu fie abuzuri, dar principiul e corect şi vreau să continuăm să combatem evaziunea fiscală şi să-i convingem pe oameni să se conformeze voluntar la ceea ce este o obligaţie constituţională. Mica evaziune fiscală reflectă o mentalitate pe care trebuie să o schimbăm şi îmi asum toate riscurile, că pierdem voturi, că mă critică jurnalişti evazionişti sau politicieni populişti”, a declarat prim-ministrul.

Prețurile alimentelor, verificate retroactiv

Raportul analizat de Guvern privind preţurile la alimente din marile magazine nu prezintă informaţii legate de creşterea acestora înainte de reducerea TVA, Consiliul Concurenţei urmând să ceară informaţii retroactive privind preţurile practicate şi să verifice, aleatoriu, aproximativ 600 de magazine. Raportul, redactat de către Ministerul Agriculturii, mai relevă că patru mari lanțuri de magazine, respectiv Cora, Kaufland, Selgros şi Carrefour, s-au angajat ca din luna iunie, când TVA va scădea la alimente la 9%, să afişeze la raft atât preţul vechi, cât şi pe cel nou, iar Carrefour şi Auchan au promis că vor îngheţa preţurile până la acea dată, Kaufland luând la rândul său în calcul această propunere.

Billa, Metro, Profi şi Auchan vor decide în perioada următoare dacă vor afişa, din iunie, preţul vechi şi pe cel nou la raft. Mega Image şi Lidl nu au participat la discuţia organizată de Ministerul Agriculturii. De altfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat în ultima perioadă 216 magazine din toată ţara aparţinând lanţurilor Kaufland, Lidl şi Mega Image, constatând abateri în cazul a 160 de unităţi, adică la 74% din totalul celor controlate.

Conform documentului prezentat de Executiv, Consiliul Concurenţei a comunicat asociaţiilor profesionale ale retailerilor şi producătorilor că pot recomanda membrilor să scadă preţurile cu minimum 12%, după reducerea TVA, şi i-a anunţat că va verifica la nivel naţional evoluţia preţurilor şi după scăderea TVA, pentru a vedea dacă efectul este menţinut în timp.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-06

TAGURI: ponta, evaziune, fiscala, anaf, alimente, tva, concurenta, chelner, bon, control
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...