2016-12-03 00:35

ECONOMIE


Poşta Română desfiinţează şapte din cele 11 sucursale pe care le deţine în prezent

 |  15:56
Poşta Română desfiinţează şapte din cele 11 sucursale pe care le deţine în prezent

Compania Poşta Română va renunţa la şaptesucursale, din cele 11 sucursale specializate cât are în prezent, în urmarestructurărilor ce vor fi aplicate de companie, se arată într-un comunicat.Astfel, sucursalele care vor rămâne sunt: Sucursala Servicii Integrate,Sucursala Servicii Financiare, Sucursala Fabrica de Timbre şi Muzeul NaţionalFilatelic. Actualele Centre Regionale Reţea Poştală vor deveni DirecţiiRegionale de Poştă, urmând ca la nivelul acestora să fie preluate activităţilede transport, administrare fond imobiliar, servicii de curierat rapid şi IT.Până la sfârşitul semestrului întâi al anului 2011 vor fi stabilite structurileorganizatorice şi numărul de posturi din administraţia centrală şi dinteritoriu. Hotărârea a fostluată în cadrul Consiliului de Administraţieşi aprobată vineri de Adunarea Generală a Acţionarilor CN Poşta Română, iarorganigramele vor intra în vigoare după modificarea HG 572/2010, privindaprobarea Strategiei de Restructurare şi Modernizare a Poştei Române."Hotărârea Consiliului de Administraţie are ca scop eficientizareastructurii de conducere a companiei în vederea fluidizării comunicării lanivelul top managementului şi a procesului de luare a deciziilor. Totodată,dincolo de impactul economic pe care îl anticipăm că îl va avea această măsurăasupra bugetului Poştei Române, ne pregătim pentru liberalizarea pieţeiserviciilor poştale ce va avea loc începând cu 1 ianuarie 2013", adeclarat preşedintele-director general al companiei, Dumitru Daniel Neagoe.Consiliul de Administraţie al CN Poşta Română SA a decis joi o nouăorganigramă, hotărând, prin aceasta, modificarea structurii interne şi reducereaposturilor de conducere din cadrul companiei. De altfel, directorul generalDaniel Neagoe spunea în aprilie, pentru NewsIn, că Poşta Română, compania cucel mai mare număr de angajaţi din România, intenţionează să îşi reducă numărulangajaţilor cu maxim 2.500 până la sfârşitul acestui an, de la peste 35.000 înprezent. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2011 al companiei,Poşta Română îşi propune să rămână astfel cu 32.663 angajaţi până la finalulanului.

În ceea ce priveşte anul în curs, reprezentanţiiPoştei Române estimează o uşoară creştere a cifrei de afaceri faţă de 2010, darşi pierderi nete de 810.000 lei.

La nivelul lui 2009, compania a înregistratpierderi de 181,52 milioane lei, după ce în 2008 avusese un profit net de32.793 lei. Cifra de afaceri din 2009 a Poştei Române s-a ridicat la 1,435miliarde lei, în creştere cu 2,5% faţă de afacerile realizate în 2008, de 1,4miliarde lei.

Poşta Română are peste 35.000 de angajaţi.Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale avânddrept acţionar majoritar statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilorşi Societăţii Informaţionale (75% din pachetul de acţiuni) şi FondulProprietatea (25% din pachetul de acţiuni).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639247-03-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image