2018-12-12 02:48


Preşedinte ANAF: Un parazit al sistemului nu poate destabiliza niciodată o instituție fundamentală a statului

 |  10:32
Preşedinte ANAF: Un parazit al sistemului nu poate destabiliza niciodată o instituție fundamentală a statului

Președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu a precizat, într-un comunicat de presă, că într-o țară civilizată, membră a Uniunii Europene (UE), un parazit al sistemului nu va putea destabiliza niciodată o instituție fundamentală a statului român. Diaconu face referire la Vasile Marica, preşedintele SED LEX.

„Vasile Marica (președintele SED LEX — n.r.), veriga de legătură dintre grupurile de interese locale și câțiva locotenenți personali ai acestuia speriați de gândul că nu-și mai pot negocia funcțiile prin cârciumi, crede că mai poate manipula opinia publică cu un protest împotriva modernizării ANAF. Este sub demnitatea mea sa vorbesc cu un astfel de personaj, cu care nu voi negocia niciodată nimic (...) Într-o țară civilizată, membră a Uniunii Europene, un parazit al sistemului nu va putea destabiliza niciodată o instituție fundamentală a statului român”, a precizat Gelu Diaconu.

Preşedintele ANAF a mai spus că prezența unui inspector de integritate la examenele de promovare înseamnă extinderea unei practici folosite deja la supravegherea examenelor de la Antifraudă.

„Este adevărat că interzicerea organizării examenelor la nivel local, sub supravegherea frățiilor patronate de Vasile Marica, nu poate fi privită cu ochi buni de acest personaj care de 20 de ani parazitează sistemul vamal și fiscal, însă a venit momentul să înțeleagă până și el că nu mai poate trăi la nesfârșit din șpăgi într-o Românie aflată în plină schimbare de paradigmă. În esență, acest personaj nociv pentru tot ce înseamnă reforma administrației, un profitor al mișcărilor sindicale oneste, protestează împotriva eliminării nepotismelor și împotriva oferirii unei oportunități reale de promovare angajaților ANAF merituoși, pentru a rămâne în continuare conectat la robinetul banilor murdari”, a afirmat Gelu Diaconu.

În ceea ce priveşte solicitarea sindicaliștilor de demisie, președintele ANAF a spus că este la dispoziția noului prim-ministru.

„Am deplină încredere în faptul că oamenii de bună credință care muncesc zilnic și contribuie din plin la procesul de reformare a ANAF nu vor cădea în capcana manipulării întinsă de un personaj lipsit de substanță profesională, morală și umană, cățărat fără scrupule pe scara parvenirii sociale”, a precizat Gelu Diaconu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-12
Citeste si:
Ample proteste la Finanțe și ANAF. Sindicaliștii cer demisia șefului ANAF

TAGURI: presedinte, anaf, parazit, sistem, destabilizeaza, institutie, stat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...