2016-12-04 16:25

ECONOMIE


Preţul apartamentelor din Capitală a crescut în iunie cu peste 2% faţă de începutul anului

 |  17:00
Preţul apartamentelor din Capitală a crescut în iunie cu peste 2% faţă de începutul anului

Preţul apartamentelor din Bucureşti a scăzutcu 1% în iunie faţă de luna precedentă, în timp ce faţă de începutul anului acrescut cu peste 2%, potrivit imobiliare.ro. Astfel, Indicele imobiliare.ropentru Bucureşti indică, pentru luna iunie, o valoare medie de 1.179 euro/mputil pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, înregistrând o scădere deaproximativ 1% faţă de luna mai şi, totodată, o creştere de peste 2% faţă deacum şase luni. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti, deşia scăzut cu 1% în iunie,este cu 7,2% mai mare în prezent decât cu şaseluni în urmă. Toate categoriile de apartamente noi au avut aceeaşi tendinţă,chiar dacă procentele sunt diferite. În aceste prime şase luni ale anului, ceamai dinamică evoluţie au avut-o apartamentele noi cu două şi trei camere, cares-au scumpit cu peste 6%. Garsonierele noi s-au scumpit cu aproape 2% în acestinterval.

În iunie, şi apartamentele vechi din Capitalăs-au ieftinit cu aproape 1% în comparaţie cu luna mai. Valoarea Indiceluiimobiliare.ro pentru această categorie de apartamente a ajuns la 1.098/euro mpde suprafaţă utilă, cu 0,6% mai mult decât acum şase luni. În acest interval,apartamentele cu trei camere s-au scumpit cel mai mult, înregistrând o creşterede 2,4%. Garsonierele s-au scumpit cu 1,2%, apartamentele cu două camere cu0,4%, iar cele cu patru camere cu 1%.

În Braşov, preţurile apartamentelor auînregistrat o scădere în luna iunie. Conform Indicelui imobiliare.ro, preţulmediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare în acest oraş are o valoarede 863 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1,5% mai puţin decât în mai, respectiv cu0,8% mai puţin decât în urmă cu şase luni. În comparaţie cu aceeaşi perioadă aanului trecut, apartamentele scoase la vânzare în Braşov sunt cu 7,9% mai ieftine. Preţulapartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a atins valoarea de897 euro/mp şi a scăzut în ultimele treizeci de zile cu 2%, iar în ultimeleşase luni cu 5,2%.

Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca nu aînregistrat oscilaţii majore în iunie. Astfel, preţul mediu pentruapartamentele scoase la vânzare în acest oraş are aproape aceeaşi valoare ca şiîn mai, 989 euro/mp util (faţă de 990 euro/mp util). Valoarea actuală este cu0,4% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu şase luni şi cu 3,2% mai micădecât acum un an. Scăderea de preţ a fost resimţită doar pe segmentulapartamentelor vechi, segment care a influenţat evoluţia indicelui general lanivelul oraşului. Apartamentele noi s-au scumpit cu 7,9% în acest semestru,până la 993 euro/mp.

Potrivit imobiliare.ro, sectorul rezidenţialdin Constanţa a fost destul de dinamic în primul semestru al acestui an.Valoarea medie înregistrată de Indicele imobiliare.ro pentru luna iunie acoborât la 941 euro/mp util, cu 1% mai puţin decât în mai, dar cu 2,4% mai multdecât la începutul semestrului. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi acunoscut o scădere de 2,3% în acest interval, ajungând la valoarea de 912euro/mp util. Tendinţa nu s-a păstrat însă în cazul apartamentelor vechi alcăror preţ mediu pe metru pătrat util a înregistrat, în acest semestru, ocreştere de 3,6%, atingând valoarea de 948 euro/mp util. Faţă de aceeaşiperioadă a anului trecut, preţurile solicitate pentru apartamentele dinConstanţa sunt, în medie, cu 7,8% mai mici.

Spre deosebire de anul trecut, preţurileapartamentelor din Timişoaraau avut o evoluţie în creştere în primele şase luni ale anului, înregistrând ovariaţie de +1,5%. Cea mai mare creştere s-a produs în ultimele treizeci dezile, valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru iunie urcând cu 2,5% faţă de mai,la 799 euro/mp util. Diferenţa de preţ faţă de aceeaşi perioadă a anului trecuts-a diminuat, ajungând la 8,6%. Apartamentele noi s-au scumpit în acest prim-semestru al anului cu 3,2%. Preţul mediu pentru această categorie este de 860euro/mp util, cu 4,9% mai mic decât în urmă cu 12 luni.

Indicele imobiliare.ro pentru Iaşi înregistrează îniunie o valoare medie de 848 euro/mp util, în scădere cu 1,3%, faţă deînceputul anului. În comparaţie cu luna iunie 2010, preţurile solicitate înprezent pentru apartamentele scoase la vânzare în capitala Moldovei sunt cu7,4% mai mici. Cele două categorii de apartamente au înregistrat evoluţiidiferite, apartamentele noi s-au ieftinit, iar cele vechi s-au scumpit.

Pentru Ploieşti, indicele imobiliare.roarată, în luna iunie, o valoare medie de 897 euro/mp util pentru apartamentelenoi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Preţul apartamentelor de aici aînregistrat, în ultimele treizeci de zile, o scădere de 0,2%. Per ansamblulprimului semestru însă apartamentele s-au scumpit cu 2,4%. În comparaţie cuaceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile solicitate în prezent sunt cu 9,1%mai mici.

Indicele naţional imobiliare.ro are la jumătateaanului o valoare de 1.034 euro/mp util, foarte apropiată de cea înregistrată cuşase luni în urmă. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când Indiceleimobiliare.ro indica valoarea de 1.163 euro/mp, preţurile apartamentelor suntîn prezent cu 11,1% mai mici.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-10-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image