2018-10-16 15:59


Preţul energiei va creşte în acest an

 |  21:00
Preţul energiei va creşte în acest an

Preţul energiei electrice va creşte din acest an, chiar dacă oficialii statului au dat asigurări că, cel puţin pentru populaţie, tariful nu va fi modificat în 2012. Măsura este certă, pentru că apare în scrisoarea de intenţie dintre Guvern şi FMI, publicată luni, pe site-ul organismului internaţional. Pentru 2012, majorarea este stabilită la 5%, atât pentru populaţie, cât şi pentru firme.

„În sectorul electricităţii, procesul (de liberalizare – n.r.) va începe cu o ajustare de 5% a tarifelor reglementate pentru consumatorii casnici şi industriali ce se va efectua mai târziu în cursul anului 2012“, se arată în scrisoarea de intenţie postată pe site-ul FMI.  Potrivit documentului, piaţa se va liberaliza progresiv de la 1 septembrie 2012, când 15% din energia către noncasnici va fi scoasă din segmentul reglementat, şi până la 31 decembrie 2013, când toţi consumatorii industriali vor plăti tarifele pieţei. „Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va majora apoi treptat cota de electricitate obţinută de pe piaţa dereglementată de către companiile de distribuţie pentru consumatorii industriali ai acestora, începând de la 15% în septembrie 2012 şi ajungând la 100% până la finele anului 2013. De la 1 ianuarie 2014 vor fi eliminate preţurile reglementate pentru consumatorii industriali”, precizează documentul. „Pentru gospodării, tarifele nereglementate vor fi introduse treptat, începând din anul 2013, şi finalizându-se până în 2017”, se arată în scrisoare.

Program şi la gaze

Pentru piaţa gazelor naturale, Guvernul s-a angajat ca, până la sfârşitul lui aprilie 2012, să elaboreze un pachet legislativ ce va conţine măsuri fiscale, de redevenţe şi de reglementare pentru sectorul petrol şi gaze. „Pachetul va include o foaie de parcurs pentru eliminarea treptată a preţurilor reglementate pentru consumatorii industriali şi consumatorii casnici şi măsuri de protejare a consumatorilor vulnerabili”, se specifică în scrisoare. Executivul s-a conformat în privinţa legii energiei, care a fost adoptată în Guvern la data de 16 martie şi, în prezent, este în dezbatere la Senat.

Promisiuni anulate

La începutul lunii martie, Lucian Bode, ministrul economiei, anunţa că tariful la energie plătit de populaţie nu va fi modificat în cursul lui 2012. „Anul acesta preţul la electricitate pentru populaţie nu va creşte. Renunţarea la tarifele reglementate se va face etapizat, astfel încât să asigurăm suportabilitatea pentru consumatorii finali”, a spus ministrul. Mai mult, şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, declara că „procesul (n.r. – de liberalizare a pieţei) va începe în lunile următoare, iar pentru consumatorii casnici procesul va fi mult mai gradual, într-un calendar care va începe în 2013”.

Câteva zile mai târziu, Guvernul stabileşte alte măsuri cu FMI, în urma ultimei vizite a Misiunii la Bucureşti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-03-13

TAGURI: Pret energie, scumpire energie, gaze, FMI
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


THESIS WRITING
03 Apr 2012

A PhD level suppose to be very serious thing for scholars. Who will support students in thesis paper related to this good post creating? We could advice to buy the thesis writing from the thesis writing service. Hope that the advice can aid scolars!
Random image



Ultimele stiri






loading...