2017-10-23 18:02


Profitul net al Nuclearelectrica s-a prăbuşit cu 68%

 |  17:46
Profitul net al Nuclearelectrica s-a prăbuşit cu 68%

Producătorul de energie Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a finalizat primele nouă luni din acest an cu un profit net de 99,78 milioane de lei, în scădere cu 68% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, când a obţinut 313,6 milioane de lei.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au fost de 1,226 miliarde de lei, mai mici cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, iar cantitatea de energie electrică vândută s-a diminuat cu 1%, în perioada menţionată, până la 7,98 TWh. "Diminuarea profitului net reflectă în principal scăderea preţurilor de vânzare a energiei electrice pe piaţa competitivă cu 19%, care nu a compensat diminuarea cantităţilor vândute pe piaţa reglementată (-29%) şi a efectului impozitului pe construcţii speciale în cuantum de 67,048 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2014. De asemenea, în anul 2014 nu au mai fost realizate venituri din penalităţi semnificative, în condiţiile în care în perioada ianuarie-septembrie 2013 acestea au fost în cuantum de 43,091 milioane lei", se arată într-un comunicat. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2014-11-16

TAGURI: energie, profit, nuclearelectrica, centrala, nucleara, cernavoda, milioane, lei



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri