2016-12-04 02:15

ECONOMIE


Profitul Piraeus Bank România a scăzut cu 28% în primul semestru

 |  14:19
Profitul Piraeus Bank România a scăzut cu 28% în primul semestru

Piraeus Bank România a înregistrat un profit brut de 43,7 milioane de euro în primul semestru, cu 28% mai mic faţă de acelaşi interval din 2010, a anunţat miercuri banca. "Piraeus Bank România a încheiat primul semestru din 2011 cu un profit brut de 43,7 milioane de lei, conform standardelor româneşti de contabilitate (RAS). Deşi în scădere moderată faţă de aceeaşi perioadă a lui 2010 (-28%) acest rezultat ne plasează în rândul băncilor care s-au menţinut pe profit în ciuda contextului economic negativ generat de criză", a declarat directorul general executiv al Piraeus Bank România, Cătălin Pârvu, citat de NewsIn. În comparaţie cu iunie 2010, activele băncii au înregistrat un avans de 1%, ajungând la 8,9 miliarde lei. Depozitele atrase de Piraeus Bank România au realizat un salt de 8% faţă de iunie 2010, până la cinci miliarde lei. "Volumul total al creditelor acordate de bancă s-a menţinut în jurul valorii de 6,7 miliarde lei, pe fondul creşterii accelerate (71%) a împrumuturilor destinate segmentului corporate, de la 396,4 milioane lei în iunie 2010 la 676,2 în iunie 2011. Creditele acordate Întreprinderilor Mici şi Mijlocii au avansat cu 9% - de la 789,6 milioane lei în iunie 2010 la 864,1 în iunie 2011- în timp ce împrumuturile acordate populaţiei au scăzut cu 8%. Indicele de solvabilitate al Piraeus Bank România se menţine la un nivel foarte bun, de 16,5%", a mai precizat Cătălin Pârvu.

Piraeus Bank România şi-a început activitatea în România în anul 2000, prin deschiderea de sucursale în ţară şi în Bucureşti. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-11-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image