2018-04-22 09:57


PROIECT: Amnistie fiscală pentru persoanele cu venituri sub salariul minim brut

 |  14:08
PROIECT: Amnistie fiscală pentru persoanele cu venituri sub salariul minim brut

Un proiect de Lege privind anularea unor obligații fiscale, publicat de Ministerul de Finanţe, prevede că persoanele fizice care, în perioada 2012 - 2014, au obținut venituri brute lunare mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară și care datorează contribuții de sănătate (CASS) calculate la salariul minim brut și nu la venitul efectiv realizat vor beneficia de anularea plății CASS.

Aceeași prevedere se va aplica și pentru persoanele care nu au obținut venituri în perioada menționată însă datorează, de asemenea, contribuția de asigurări de sănătate la aceeași bază lunară de calcul, respectiv salariul de bază minim brut pe țară.

Proiectul de lege mai prevede că amnistia se aplică pentru contribuțiile de sănătate neachitate până la data intrării în vigoare a actului normativ.

Potrivit unei analize realizate de ANAF, în anul 2012, peste 3,59 milioane persoane au obținut venituri lunare sub nivelul salariului minim brut pe țară, respectiv 700 lei, iar contribuția de sănătate aferentă anului 2012 se ridică la 1,7 miliarde de lei. Analiza ANAF a inclus peste 9,54 milioane de contribuabili.

Pentru anii fiscali 2013-2015, ANAF precizează că nu sunt încă date disponibile nici cu privire la numărul contribuabililor care realizează venituri lunare sub 700 lei și nici la cuantumul contribuției datorate.

Se propune anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară, aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014 și neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi. De asemenea, se propune ca pentru acceași perioadă organul fiscal să nu mai emită decizie de impunere', se precizează în expunerea de motive care însoțește proiectul citat.

Prevederile se aplică și pe parcusul anului 2015, iar persoanele cărora li se anulează obligațiile neachitate sau nu li se stabilesc obligații de plată își păstrează calitatea de asigurat.

Anularea obligațiilor fiscale se va efectua din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale care se comunică contribuabilului. Procedura de aplicare a legii se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-13

TAGURI: proiect, amnistie, fiscala, persoana, venituri, sub, salariu, minim, brut, platste, cass, anuleaza, plata





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova