2018-09-20 03:47


PSD „a binecuvântat” insolvenţa Hidroelectrica

 |  21:00
PSD „a binecuvântat” insolvenţa Hidroelectrica

Guvernul Ponta încearcă să dreagă busuiocul după ce a bulversat industria energetică, şi nu numai, cu decizia de a băga Hidroelectrica în insolvenţă. Voci din piaţă au început să spună că decizia de insolvenţă a fost pusă la cale sub „oblăduirea” premierului Ponta de mai mulţi miniştri PSD, chiar dacă preşedintele CA al Hidroelectrica a declarat că a făcut totul de capul său. Între timp, primul contrat cu un „băiat deştept” a fost reziliat.

Cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica, societate cotată drept una dintre cele mai profitabile companii din România, a fost făcută cu permisiunea premierului Victor Ponta, a Ministerelor Justiţiei, Finanţelor şi Afacerilor Europene şi cu ştiinţa Ministerului Economiei, susţin surse din piaţă. Totul s-a făcut în foarte mare secret, astfel că nici chiar directorii Hidroelectrica nu au ştiut despre decizie, iar cel care a semnat cererea de insolvenţă, Remus Vulpescu, preşedintele CA al companiei, nu a recunoscut, în prima fază, această hotărâre. S-a invocat lipsa de lichidităţi, toată lumea susţinând că, de fapt, s-a urmărit rezilierea contractelor cu „băieţii deştepţi”.

PNL stă în umbră

Se pare că PNL nu a girat această decizie, care se anunţă extrem de costisitoare pentru toate companiile de stat, dar şi pentru buget. De la debutul acestui scandal, ministrul Economiei nu a făcut nici o declaraţie, iar fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian încearcă să prezinte situaţia cât mai neutru, ca să nu angajeze partidul.

Potrivit acestuia, restructurarea portofoliului de contracte al Hidroelectrica ar eficientiza activitatea. „Spun restructurare şi nu denunţare, pentru că este posibilă o nouă negociere. Denunţare înseamnă contestări în justiţie”, a adăugat demnitarul la o conferinţă pe teme de fiscalitate. Acesta consideră că rezilierea contractelor bilaterale ar aduce 100-200 milioane de euro pe an companiei. „Restructurarea portofoliului de contracte trebuie să se petreacă foarte repede, ca riscurile unui proces de insolvabilitate să nu acţioneze. Este vorba despre compromiterea imaginii firmei, o reţinere a băncilor în a asigura liniile de finanţare, asigurarea programului de investiţii şi compromiterea programului de listare la bursă şi de perfecţionare a managementului”, a completat Varujan Vosganian.

Primul contract denunţat

Renegocierea contractelor bilaterale ale Hidroelectrica va fi finalizată în luna iulie 2012, iar primul contract, cel cu compania Europec, a fost deja denunţat, a declarat marţi, pentru Agerpres, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza. „Toate (n.r. - contractele) vor fi renegociate, totul se va termina în trei zile, în luna iulie”, a afirmat Remus Borza. Prejudiciul adus Hidroelectrica prin contractul cu firma Europec se ridică, potrivit administratorului judiciar, la 118 milioane de lei, compania având, totodată, întârzieri la plata către Hidroelectrica.

Firma Europec este deţinută de gălăţenii Adrian Comşa, Galina Comşa şi Ovidiu Peligrad. Despre Adrian Comşa presa a relatat în trecut că este un apropiat al membrului PDL Mircea Toader.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-04-06

TAGURI: Victor_Ponta, Hidroelectrica, baieti_destepti, contract, denuntat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...