2018-01-21 22:40


RAPORT. România a avut cea mai mare SCUMPIRE a energiei electrice din UE

 |  15:34
RAPORT. România a avut cea mai mare SCUMPIRE a energiei electrice din UE

Potrivit unui raport al Comisiei Europene - Direcţia Generală Energie – privind evoluţia pieţelor de electricitate din UE, în trimestrul III 2017, preţurile angro de energie electrică au crescut cel mai mult în România (+52%) şi în august au atins maximele Europei de Est (peste 90 de euro/MWh).

„Pe parcursul întregului trimestru III al anului 2007, preţurile en gros de energie electrică au fost cele mai ridicate în România din întreaga regiune CEE (n.n.- Europa Centrală şi de Est), datorită în primul rând producerii de energie electrică şi nucleară inferioară celei obişnuite în ţara respectivă, chiar şi în contextul producerii de energie electrică nucleară în mod traditional. Comparând cu trimestrul III 2016, în al treilea trimestru al anului 2017 preţurile au crescut cel mai mult în România (52%), Slovenia şi Ungaria (ambele cu câte 41%), în timp ce Regatul Unit era singura ţară din UE în care s-a consemnat o scădere a preţurilor (-2,2%)”, se arată în raportul DG Energy, citat de Mediafax.

Potrivit sursei, cea mai scumpă energie angro din UE se tranzacţionează în Grecia şi Portugalia (52,1 euro/MWh), urmate de Serbia (51,7 euro/MWh), Italia (51,6 euro/MWh), Ungaria (51 de euro/MWh) şi România (50,2 euro/MWh). Cea mai ieftină energie angro se găseşte în Norvegia (27,3 euro/MWh), Luxemburg şi Germania (32,7 euro/MWh), Suedia (33,6 euro/MWh) şi Danemarca (33,7 euro/MWh).

Ca medie generală, în al treilea trimestru al anului 2017 preţurile angro de energie electrică la nivelul UE au înregistrat un grad ridicat de stabilitate şi indicatorul european de putere a fost de 38 de euro/MWh.

Graficele afişate în raportul citat mai arată că în luna august preţurile la energia angro din România au fluctuat cel mai mult, atingând maximul regiunii (95 de euro/MWh) în data de 5, pentru ca în deata de 15 să coboare la minimul regiunii - 18 euro/MWh.

„Privind contractele de preţ mediu zilnic, preţurile în Grecia au fluctuat între 42 şi 60 de euro/MWh în trimestrul III 2017 şi au fost mai puţin volatile în comparaţie cu preţurile din România şi Serbia, fiind mai mult afectate de schimbările în disponibilitatea hidroactivă din Balcani”. Iar preţurile în Bulgaria „au fost, de asemenea, relativ stabile, variind între 25 şi 60 de euro/MWh, deşi disponibilitatea hidroenergiei în ţară a fost, în general, mai scăzută pe parcursul celui de-al treilea trimestru 2017 decât în acelaşi trimestru al ultimilor doi ani”, se mai arată în raportul citat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-10

TAGURI: raport, comisia europeana, scumpire, romania, energie electrica





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
20 Ian 2018

NASA testeaza generatorul care ar putea face posibila prima misiune umana pe Marte de Gabriel Kolbay Sambata, 20 Ianuarie 2018, ora 16:20 Tehnologia care ar putea alimenta o misiune spatiala cu echipaj uman pe suprafata planetei Marte a fost testata cu succes in Nevada. Sistemul de alimentare a fost botezat Krusty si functioneaza pe baza de uraniu..."_____--------______Asta sustin de ani si ani, construirea de cel putin 10 microcentrale atomo-electrice(tip "garaj"), la distante aprox. egale, in teritoriu, aceasta este cea mai buna solutie pentru cele mai ostile si vitrege conditii , suportabile de om, anume lipsa aparitiei soarelui pe luni sau ani, lipsa vanturilor, ingeturi senzationale(precum in acesta iarna in Canada minus 69C si minus 84 C in Siberia), etc., numai cu asemenea centralE se poate supravietui in caz de mari catastrofe.. Plusca, cu cat sunt mai mici, cu atat pot fi asigurate mai bine, iar urmarile unui accident nuclear pot fi restranse sau anulate rapid si efficient... Hidro, eolienele, solarele, geotermalele, etc., sunt f. bune, insa garantia lor scade la zero, in caz de catastrofe, ca cele descrise mai sus...
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova