2018-10-18 10:13


Ministrul Răzvan CUC e sigur pe el: Până la sfârşitul anului vom inaugura 90 de kilometri de AUTOSTRADĂ

 |  15:29
Ministrul Răzvan CUC e sigur pe el: Până la sfârşitul anului vom inaugura 90 de kilometri de AUTOSTRADĂ

Prezent vineri pentru a inspecta un şantier din Arad, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că îşi va respecta angajamentul privind numărul de kilometri de autostradă care vor fi daţi în folosinţă în 2017, şi anume 90 de kilometri.

”Am spus că până la sfârşitul anului vom inaugura 90 de kilometri de autostradă. Primii 15 i-am dat în folosinţă pe Lugoj-Deva lotul II, urmând să deschidem loturile III şi IV Sebeş-Turda, loturile III şi IV Lugoj-Deva şi intrarea în Bucureşti pe cei trei kilometri. Am discutat cu constructorii şi fiecare şi-a asumat termenele, dar vreau să văd că se respectă şi din punct de vedere al calităţii”, a spus ministrul.

Totuşi, Răzvan Cuc a declarat că a fost săptămâna trecută în inspecţie pe unele şantiere şi a fost dezamăgit de mobilizarea pe care a găsit-o în locaţiile de lucru respective.

Ministrul a adăugat că până în acest moment au fost lansate licitaţii pentru construirea a 300 de kilometri de autostrăzi, din cei 800 de kilometri pentru care s-a angajat să lanseze procedurile în acest an.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-28

TAGURI: ministru, razvan cuc, kilometri autostrada
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALOO
28 Iul 2017

Ministru sa mearga pe drumul pitedti campulung und3 de foi ani sunt semafoare puse de straco.nu au muncitori ,nu au nimic si castiga contracte.sa raspunda oficial daca ia spaga de la straco .el sau secretarii de stat.precizam ca si drumul campulung brasov este inchis cu semafoare de aceeasi firma straco fara muncitori.curios este ca astia pe la straco ii doare in palarie de toate cererile de terminare a lucrarilor.
Random image



Ultimele stiri






loading...