2018-06-22 06:31


RegAS va asigura transparenţă totală asupra cheltuielilor de la buget sau din fonduri europene

 |  21:01
RegAS va asigura transparenţă totală asupra cheltuielilor de la buget sau din fonduri europene

Consiliul Concurenţei a lansat miercuri registrul ajutoarelor de stat (RegAS), care va cuprinde beneficiarii fondurilor europene şi de ajutoare de stat naţionale acordate de autorităţile române.

“Avem astfel un sistem adecvat de înregistrare care să permită monitorizarea cheltuielilor de ajutor de stat, să asigure respectarea regulilor privind ajutorul de stat, şi, în special, să asigure evitarea încălcarii regulii de cumul a ajutorului de stat. Consiliul Concurenţei este administratorul RegAS, iar furnizori/administratori ai măsurilor de ajutor de stat sunt: autorități ale administrației centrale, autorități de management ale fondurilor structurale/organisme intermediare, autorități ale administrației locale, dar şi alți furnizori/administratori ai măsurilor de ajutor”, au declarat pentru PUTEREA reprezentanţii Consiliului Concurenţei, cei care gestionează acest proiect.

RegAS va permite verificarea ex-ante a unor criterii de eligibilitate a potenţialilor beneficiari de ajutoare de stat de către furnizorii de ajutor de stat. Valoarea proiectului a fost de 7,6 milioane lei, din care 75% sunt fonduri europene. Aplicaţia va fi funcţională din ianuarie 2016.

“Registrul este o bază de date ce va conţine toate ajutoarele de stat/de minimis acordate în România - indiferent de obiectiv, sursă de finanţare, natura furnizorului etc. Natura informaţiilor care vor fi încărcate în RegAS reprezintă măsurile de ajutor de stat implementate de toţi furnizorii de ajutor de stat, contractele/acordurile de finanţare încheiate de furnizor/administrator cu beneficiarii, actele de acordare a ajutoarelor, precum şi plăţile, obligaţiile de rambursare şi rambursările efective de fonduri. Sistemul va permite totodată operarea de corecţii la toate nivelurile”, au precizat sursele citate.

Reprezentanţii autorităţii de concurenţă spun că sistemul informatic dispune de mecanisme de administrare, care permit ajustarea nomenclatoarelor în funcţie de evoluţia legislaţiei comunitare.

“Autoritatea de concurenţă va emite un regulament specific. Calitatea informaţiilor care vor fi generate de sistem va depinde de calitatea informaţiilor încărcate în sistem de utilizatori: informaţii corecte, informaţii complete, informaţii încărcate la timp. Sistemul utilizează mecanisme interne de verificare/validare a informaţiilor încărcate, iar erorile sunt semnalate şi identificate”, au mai spus aceştia.

Obligaţie impusă de Bruxelles

În prezent, informaţiile referitoare la ajutoarele de stat/de minimis sunt raportate Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor comunitare, dar sunt limitate la un minimum de informaţii referitoare la ajutoarele plătite anual de furnizori, nu există informaţii despre sumele acordate (data acordării, ajutor acordat etc). În plus, ajutoarele plătite în anul anterior se raportează Consiliului Concurenţei cu 3-15 luni mai târziu faţă de momentul plăţii. De asemenea, nu există informaţii privind obligaţiile de rambursare a ajutoarelor ilegale/utilizate abuziv sau neachitate de beneficiar.

Realizarea registrului a fost o obligaţie impusă de Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor comunitare pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Aplicaţia a fost realizată de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi va fi operată de Consiliul Concurenţei.

”Comisia Europeană vrea să vadă că societăţile nu vor primi ajutoare de stat prea mari. Noi ne-am gândit să folosim acelaşi sistem şi la ajutoarele de stat. Dacă nu făceam proiectul riscam să nu putem cheltui fondurile din noul buget. Era una dintre condiționalitățile impuse, dar proiectul are și niște beneficii. Cu el va fi mai ușor de lucru pentru administrație, pentru că în loc să vehiculeze multe hârtii va procesa datele electronic și va fi mult mai ușor de operat pentru cei din ministere. Are beneficii și pentru cei care primesc ajutoare de stat pentru că se reduce riscul erorii. Poate unii vor fi supărați că nu vor beneficia de ajutoare pentru că deja au primit, dar ar fi și mai rău pentru ei dacă ar primi bani și ar fi obligați să îi returneze cu dobândă”, a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Sistemul va trebui să permită generarea de rapoarte începând cu 1 iulie 2016. Elaborarea rapoartelor către Comisia Europeană necesită încărcarea ajutoarelor pentru care se efectuează plăţi în perioada 2013, 2014 şi 2015.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-18

TAGURI: registru, ajutor, stat, sts, concurenta, chiritoiu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova