2018-09-22 01:03


Re>patriot, prima conferinţă în România. Studiu despre Diaspora şi rezultatele proiectului, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia

 |  15:30
Re>patriot, prima conferinţă în România. Studiu despre Diaspora şi rezultatele proiectului, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia

Diaspora românească: Au plecat pentru un loc de muncă mai bun, dar le lipsesc cei dragi și interacțiunile sociale. Ar vrea să se întoarcă în țară, dar nu au în plan nimic concret pentru asta. Vor să investească în România, dar îi sperie corupția șimentalitatea celor de acasă. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile studiului despre emigranții români, comandat de Romanian Business Leaders și realizat de Open-I Research, care va fi prezentat pe 1 decembrie la Alba-Iulia la cea de-a șaptea conferință Re>patriot, prima care are loc în România.

Evenimentul va prezenta și primele rezultate ale proiectului lansat în primavară și va găzdui speakeri inspiraționali care vor vorbi despre experiența lor antreprenorială în România. Conferința va avea loc la Universitatea 1 Decembrie 1918, în Amfiteatrul A9, și vor fi prezenți membrii Romanian Business Leaders, antreprenori și reprezentanți ai autorităților locale, parteneri și invitați care susțin proiectul.

Vor fi prezenți Marius Bostan, inițiatorul proiectului, actualmente Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Sandra Pralong - Consilier de Stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor al Administrației Prezidențiale, Ion Dumitrel - Președinte CJ Alba, Mircea Hava - Primar Alba Iulia şi importanţi oameni de afaceri.

Re>patriot a fost lansat în primăvara acestui an de către Romanian Business Leaders, cu scopul de a încuraja repatrierea românilor prin antreprenoriat și implicarea lor activă în dinamizarea mediului de afaceri autohton. Re>patriot a organizat șase conferințe în principalele orașe europene care găzduiesc comunități mari de români: Madrid, Valencia, Londra, Dublin, Milano și Torino la care au fost prezenți peste 1.500 de români. “Diaspora ne-a demonstrat că, indiferent de distanța care o desparte de țară, continuă să aibă un rol activ în România: Diaspora s-a dovedit a fi unul din cei mai mari investitori “străini” în România, în anii teribili de criza, iar banii trimiși de românii plecați au susținut consumul și economia națională. Să nu uităm că Diaspora a fost cea care a reușit să-i unească pe românii din țară și să decidă soarta alegerilor, prin exemplul prezenței lor la vot. Important este acum ca Diaspora să fie activă mult mai mult și în România, să se implice activ în reconstruirea țării. Noi vom fi în continuare alături de ei prin facilitarea unui cadru organizat care să-i ajute să devină antreprenori și-n țara lor. Pentru că, în Occident, au demonstrat deja că au reușit!”, a afirmat inițiatorul proiectului, Marius Bostan.

Înscrierea se poate face printr-un mesaj la

<mailto:inscrieri@repatriot.ro?subject=Inscriere%20Conferinta%20Re%3EPatriot%20-%20recomandare%20FNTM>

inscrieri@repatriot.ro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-26

TAGURI: re>patriot, diaspora, alba iulia, 1 decembrie, marius bostan
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...