2016-12-05 14:51

ECONOMIE


Reprezentanţii Gazprom vin la Bucureşti. Românii vor plăti gazele ruseşti la acelaşi preţ, chiar dacă se elimină intermediarii

 |  17:02
Reprezentanţii Gazprom vin la Bucureşti. Românii vor plăti  gazele ruseşti la acelaşi preţ, chiar dacă se elimină intermediarii

Oficialii companiei ruse Gazprom, cel maimare producător de gaze naturale din lume, vin în România în perioada următoarepentru a continua discuţiile privind proiectele posibile de colaborare. Directorulgeneral adjunct al Romgaz, Francisc Toth, a anunţat că luna aceasta încep negocierilepentru prelungirea contractelor cu cei doi intermediari, prin care Româniaimportă gaze naturale din Rusia, respectiv Imex Oil şi Wintershall, contractece expiră în anul 2012.

Romgaz a anunţat că preţul gazelor importatedin Rusia nu va scădea dacă se vor încheia contracte directe între producătorulde gaze naturale din România şi Gazprom. „Prin intermediul Imex Oil importăm120 de milioane metri cubi pe an, iar prin Wintershall, circa 220 de milioanede metri cubi", a declarat directorul general adjunct al Romgaz, FranciscToth, citat de NewsIn. România a consumat anul trecut aproape 14 miliarde metricubi de gaze naturale, din care 30% au fost importate din Rusia, prinintermediari. „Faptul că preţul gazelor ruseşti va scădea dacă Romgaz încheiecontracte directe cu Gazprom, fără cei doi intermediari, este o falsă discuţie.Oricum, Gazprom vinde peste tot doar prin intermediari”, a menţionat reprezentantulRomgaz.

Consumul de gaze naturale al României în anul2010 a fost de 146.762.322 MWh (circa 13,845 miliarde metri cubi), în creşterecu aproape 5% faţă de consumul din 2009, care s-a ridicat la 140.058.492 MWh(13,2 miliarde metri cubi). Altfel, potrivit lui Francisc Toth, România aresuficiente depozite de gaze pentru a putea acoperi nevoile interne. „Amelaborat o strategie pentru 2030, prin care ne propunem să ne menţinem cota depiaţă de 40%, privind vânzarea de gaze naturale în România”, a spusreprezentantul Romgaz. Toth a adăugat că Romgaz nu va solicita până în 2012Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nici omajorare privind creşterea preţului de producţie.

Romgaz şi OMV Petrom (deţinut de Grupul OMVdin Austria) produc împreună anual circa 11 miliarde metri cubi de gazenaturale, fiind cei mai mari producători de gaze din România. Acţionarulmajoritar al companiei este Ministerul Economiei, care deţine 85,01% dinacţiuni, iar restul de 14,99% din acţiuni aparţin Fondului Proprietatea. Romgazare ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelornaturale. Compania are peste 3.000 sonde de producţie şi aproape 6.000 de angajaţi.

70%din capacitatea de gaze administrate de Romgaz, înmagazinată

Romgaz a înmagazinat deja, de la 1 aprilie,aproape 70% din capacitatea de gaze naturale pe care o administrează, adică 1,7miliarde metri cubi de gaze. „Ciclul de înmagazinare al gazelor naturale ţinede la 1 aprilie până la 30 septembrie. Noi deja am înmagazinat în avans aproape70% din capacitatea de gaze naturale pe care o administrăm, la un preţ foartebun. Este vorba de 1,7 miliarde metri cubi de gaze înmagazinate până înprezent, din capacitatea totală a depozitelor, de 2,7 miliarde mc gaze”, aexplicat Francisc Toth. Acesta aprecizat, totodată, că o mare parte din cantitatea de gaze înmagazinate a fostimportată. Potrivit lui Toth, preţul mediu de import al gazelor a fost de 435dolari pe mia de metri cubi.

ConducereaGazprom vine în România

Directorul general adjunct al Romgaz a explicatcă oficialii Gazprom vin în România pentru diferite proiecte de colaborare. “Aceştia au primit o listă cuposibilele locaţii unde să fie dezvoltate depozite de gaze naturale în România.Gazprom analizează acestedetalii, nu au trimis încă un răspuns pe această temă”, a spus Francisc Toth.Oficialul Romgaz nu a precizat când anume va avea loc această vizită. Totodată,potrivit lui Francisc Toth, cu această ocazie, probabil va fi prelungit şiMemorandumul Romgaz-Gazprom, care a expirat la 25 mai 2011. Acest memorandumstă la baza înfiinţării viitoarei societăţi mixte ruso-române ce va construizece depozite de înmagazinare a gazelor naturale pe teritoriul României.Acordul fusese prelungit cu un an, încă de anul trecut. Acordul de colaborareruso-român a fost semnat în mai 2009 de directorul general al Romgaz, MarcelAdrian Piteiu, şi de preşedintele Gazprom Export, Aleksandr Medvedev.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639249-11-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image