2016-12-11 06:19

ECONOMIE


Revelion 2012: Cât au cheltuit românii care au petrecut în staţiunile din ţară şi din străinătate

 |  14:46
Revelion 2012: Cât au cheltuit românii care au petrecut în staţiunile din ţară şi din străinătate

Românii au cheltuit în acest an pentru a-şi petrece revelionul în staţiunile din ţară circa 15 milioane de euro, cu 17% mai puţin faţă de 2010, iar sumele plătite de cei care au petrecut noaptea dintre ani în străinătate au scăzut cu o treime, la un total de 2,8 milioane de euro, potrivit FPTR.

"Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, respectiv 74.700 de persoane, a scăzut cu 5% faţă de anul trecut şi cu 25% comparativ cu 2009. Pe plan extern, în ciuda scăderii tarifelor pentru ofertele de sărbători în Grecia, Turcia, Spania şi Franţa sau a menţinerii tarifelor la nivelul lui 2010 în Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Brazilia sau Mexic, numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea Revelionului în străinătate în acest an a scăzut cu aproximativ 33%, la 6.270 de turişti. Comparativ cu 2009, scăderea a fost de circa 50%", se arată într-un studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Din datele prezentate rezultă că la intern a scăzut nu doar numărul de turişti din perioada Revelionului, ci şi cheltuiela medie a acestora.

În topul preferinţelor din România au fost, ca de obicei, staţiunile de pe Valea Prahovei, unde gradul mediu de ocupare a ajuns la 90%, însă şi în celelalte staţiuni montane cererea a fost mare. Preferinţele românilor s-au îndreptat fie către hotelurile de categorie foarte bună, fie spre ofertele foarte ieftine.

Datorită tarifelor mici, s-a înregistrat o creştere a numărului românilor care au preferat să petreacă sărbatorile în staţiunile balneare. În acelaşi timp, deşi tarifele au coborât faţă de anul trecut, a scăzut numărul celor care au petrecut Revelionul pe litoral, Delta Dunarii, în zonele rurale şi chiar în staţiunile montane.

Potrivit datelor FPTR, aproximativ 18.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane şi tot atâţia au ales să petreacă sărbătorile în zonele rurale, 20.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării circa 200. Pentru staţiunile balneare au optat circa 18.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 30% faţă de anul anterior.

Cele mai solicitate destinaţii externe au fost Austria, Bulgaria, Grecia,Turcia şi Franţa.

Cauzele principale ale scăderii circulaţiei turistice prilejuită de sarbătorile de iarnă din acest an fost, potrivit FPTR, perioada scurtă de concediu din acest an (Crăciunul şi Anul Nou au fost în week-end), scăderea puterii de cumpărare, dezvoltarea programelor artistice de revelion în pieţele publice ale oraşelor, dar şi ofertele variate şi avantajoase ale restaurantelor şi cluburilor pentru noaptea de Revelion.

"În acest an am avut scăderi ale numărului de români care şi-au petrecut Revelionul în staţiuni din ţară şi străinătate cu 10-15%. Mulţi dintre cei care călătoreau în ţară au mers în restaurante în oraşele lor, iar cei care plecau în străinătate şi-au amânat plecarea până după 7 ianuarie, când tarifele hotelurilor sunt mai mici", a declarat agenţiei Mediafax Lucia Morariu, proprietarul Eximtur, cea mai mare agenţie de turism din România cu capital autohton.

Ea a afirmat şi că numărul pachetelor turistice pentru destinaţii îndepărtate a scăzut, pentru că din oferte au dispărut Egiptul, care era în anii anteriori în topul ofertelor, precum şi Tunisia.

"Noi am vândut bine în oraşe din ţară şi în staţiunile balneare", a spus Morariu.

Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, spune că partea pozitivă este că la munte, în România, a fost plin, ca în fiecare an.

"Poate că putem spune că tendinţa a fost ca românii să nu mai meargă puhoi în Austria de Revelion, ci să plece după 1 ianuarie, pentru că este mai liber şi mai ieftin. Lumea este mai cumpătată cu banii, iar preţurile nu mai sunt la fel de mari ca acum trei ani", a spus el.

În ceea ce priveşte tarifele percepute de hotelieri pentru perioada sărbătorilor de iarnă, se constată o scădere a acestora cu 6% pe litoral, 10% în zonele rurale, 6% în staţiunile balneare, 7% în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării şi chiar 12 % în staţiunile montane. Delta Dunării este singura destinaţie în care s-a înregistrat o creştere a tarifelor, respectiv 3%, pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Cu toate acestea, perspectiva nu este încurajatoare în turism, mai ales în cazul vacanţelor externe.

"Se pare că, după trei trimestre de creştere, din octombrie există un trend de scădere pentru vacanţele externe. Cererea s-a diminuat cu 7-10% faţă de perioada similară a anului precedent, din cauza mesajelor care induc apariţia celui de-al doilea val de criză şi care îi fac pe români şi mai prudenţi în cheltuirea banilor", a mai spus Lucia Morariu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-09-21

TAGURI: Revelion 2012, cheltuieli, romani



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

ING: Unul din cinci români a acumulat datorii în urma cheltuielilor de Crăciun Unul din cinci români a acumulat anul trecut datorii în urma cheltuielilor de Crăciun, iar unul... 05 Dec 2016 | (0)
„Black & White” la Palatul Parlamentului. Oferta de Revelion 2017: de la 150 la 200 de euro de persoană Pentru al patrulea an consecutiv Palatul Parlamentului găzduieşte în Sala Unirii, cea mai mare... 30 Noi 2016 | (0)