2018-11-16 06:19


România, ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

 |  15:32
România, ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%. Inflaţia este totuşi în scădere faţă de o rată anuală a inflaţiei de 4,7% înregistrată în luna iunie, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a urcat în luna iulie 2018 până la 2,2%, de la 2,1% în luna iunie, în timp ce în zona euro inflaţia a urcat până la 2,1% de la un nivel de 2% înregistrat în luna iunie. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,3%), Bulgaria (3,6%) şi Ungaria (3,4%).

Comparativ cu situaţia din luna iunie 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, inclusiv în România de la 4,7% la 4,3%, a rămas stabilă în alte şase ţări şi a crescut în 13 de state.

În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a crescut la 2,1% în luna iulie 2018, de la 2% în luna iunie 2018. Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,89 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,64 puncte procentuale) şi de cele la alimente şi ţigări (0,49 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iulie la 4,56%, de la 5,4% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,23% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 3,42%, iar serviciile cu 2,68%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,3%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, a anunţat, recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-17

TAGURI: romania, inflatie, ue,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MAFIA PSD
17 Aug 2018

Organizatia mafiota psd trebui scoasa in afara legii si incadrata la organizatie terorista. Inflatia cea mai mare din Europa, roborul la maxim istoric, deficitul balantei comerciale peste un miliard de euro , datoria externa la peste 100 miliarde euro , 1,2 milioane romani cu salarii diminuate , 18000 de PFAuri inchise, 59 de copii morti de rujeola in sspitale si alte70 de cazuri netratate, lipsa interferon pentru tratarea bolnavilor , au crescut taxele locale, cea mai mare crestere de preturi la alimente , pesta porcina scapata de sub control , lipsa manuale in scoli, nici un metru de autostrada , atacarea permanenta a justitiei , guvern plin de analfabeti si incompetenti , spitale fara dotari elementare . Aceasta este o parte minora a dezastrului guvernarii mafiei psd -alde-udmr -minoritati.
Random image



Ultimele stiri






loading...