2016-12-07 12:42

ECONOMIE


România riscă amenzi de la UE. Băncile au sesizat Comisia Europeană pentru ordonanţa privind creditele populaţiei

 |  18:39

ComisiaEuropeană (CE) a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare autorităţilor româneprin care solicită clarificări referitoare la modul de transpunere a uneidirective europene în legislaţia internă prin OUG 50/2010 privind contractelede credit ale populaţiei. Documentul a fost transmis Departamentului pentruAfaceri Europene. Demersul este premergător unei eventuale proceduri deinfringement, au declarat surse guvernamentale. Prim-viceguvernatorul BNR,Florin Georgescu, a confirmat că a început un dialog între CE şi autorităţileromâne referitor la prevederile OUG 50.

Surseoficiale au declarat, încă din luna august, că băncile comerciale ar puteasolicita CE deschiderea unei proceduri de infringement împotriva României dacăOrdonanţa 50/2010 nu va transpune exclusiv cerinţele directivei europene şi seva aplica şi contractelor de credite în derulare, potrivit Mediafax. De altfel,băncile au solicitat insistent la întâlnirile cu delegaţia FMI şi CE să fieintrodusă în noua scrisoare de intenţie o prevedere care să oblige Guvernul sămodifice OUG privind contractele de credite pentru populaţie în limitelenormelor UE şi să se renunţe la refacerea contractelor în derulare.

Zeci de miide clienţi ai băncilor din România s-au organizat în grupuri pe internet,pentru a fi mai bine informaţi cu privire la problemele pe care le întâmpină cubanca şi despre cum să negocieze cu instituţia, dar şi pentru a putea sădeclanşeze procese colective împotriva băncilor. Unele dintre nemulţumirileclienţilor sunt legate de abuzuri ale băncilor precum perceperea unui comisionde risc pe perioada desfăşurării creditului, modificarea abuzivă a dobânzilorsau calcularea greşită a dobânzii, dar există şi foarte multe persoane carereclamă implementarea incorectă a ordonanţei privind împrumuturile populaţiei,aprobată de Guvern în luna iunie.

Ordonanţa deUrgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, transpune înlegislaţia românească Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele maicunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului derambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânziiîn funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjăfixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial. Senatul a aprobatla începutul lunii septembrie legea de adoptare a OUG 50/2010, care urmează săfie dezbătută marţi în Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor. Ieri, preşedinteleAsociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, a declarat că aplicarea OUG50 în forma actuală va duce la slăbirea sistemului bancar, în condiţiile încare băncile vor fi obligate să constituie provizioane pentru întregportofoliul, chiar dacă pierd două sau trei procese cu clienţii, diminuându-li-seastfel profiturile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-07-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GEORGETA
06 Oct 2010

saracele banci, dar dc nu sesizeaza UE si pt. jecmaneala pe care ne-o aplica noua? Iei un credit cu o dobanda si apoi o maresc dupa bunul plac, fara macar sa te informeze; ce sa semnezi act aditional,nici vorba.

Adauga un comentariu

Random image