2016-12-08 08:21

ECONOMIE


România vrea un post deprim-vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Turismului

 |  21:06

România ţinteşte o funcţie de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) după ce anul trecut, în Iran, ţara a obţinut funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei, arată ministrul dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, într-o postare pe blogul personal.

Ministrul turismului se află, începând de sâmbătă, într-o vizită în Coreea de Sud, pentru Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului. Întâlnirea are loc în perioada 8-14 octombrie la Gyeongju, la 70 km de Busan.

”În 2009, atunci când am preluat funcţia de ministru al turismului, am reuşit să obţinem un post în Consiliul Executiv (al Organizaţiei Mondiale a Turismului - n.r.), la Adunarea Generală de la Astana. Iar anul trecut, în Iran, am obţinut funcţia de vicepreşedinte al OMT, un succes extrem de important. Adunarea Generală a OMT din acest an poate deveni un pas uriaş pe care România îl face. Asta pentru că ţintim o funcţie de prim-vicepreşedinte”, precizează ministrul dezvoltării şi turismului.

Potrivit Elenei Udrea, o astfel de poziţie în cadrul OMT ar reprezenta o recunoaştere a creşterii nivelului turismului din România. De asemenea, Udrea menţionează că iordanianul Taleb Rifai, secretarul general al OMT, a asigurat România de susţinerea sa pentru această funcţie, în cadrul vizitei efectuate în ţară, în luna iulie a acestui an.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-02-22



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image