2017-12-11 07:33


Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals îşi întrerup activitatea timp de o lună

 |  12:22
Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals îşi întrerup activitatea timp de o lună

Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals, companii membre ale Grupului Rompetrol, îşi vor întrerupe activitatea de producţie timp de o lună, în perioada 1 martie - 8 aprilie,  pentru realizarea lucrărilor tehnologice programate, ce vor costa peste 55 milioane dolari, conform unui comunicat remis vineri Bursei de Valori Bucureşti, transmite Agerpres.

Repornirea etapizată a instalaţiilor tehnologice de pe platforma industrială Petromidia va începe pe 8 aprilie.

Lucrările vor fi coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului, şi constau în revizia şi modernizarea echipamentelor în acord cu noua capacitate de procesare a rafinăriei, creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea instalaţiilor, respectarea prevederilor legale în domeniu ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat), dar şi realizarea unor proiecte pentru protecţia mediului, conform legislaţiei naţionale şi europene.

Peste 1.800 de persoane cu diferite specializări (mecanică, electrică, automatizări, construcţii civile, tratamente anticorozive etc) vor realiza aceste lucrări, în cursul cărora vor fi reautorizate 1.211 conducte, 371 echipamente şi 545 supape de siguranţă de pe platforma Petromidia.

Cele două companii ale Grupului vor asigura în această perioadă livrările de produse către clienţi din stocuri.

Grupul a finalizat în 2012 un amplu program de creştere a capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, de la 3,8 milioane tone la cinci milioane tone de materie primă, efortul investiţional ridicându-se la aproximativ 380 milioane dolari.

Iniţiat în 2006, pachetul a vizat realizarea a nouă proiecte majore, construirea a cinci noi instalaţii (instalaţia de hidrocracare blândă, instalaţia de producere hidrogen, instalaţia de recuperare sulf, instalaţia de producere azot şi un nou sistem de facle), precum şi modernizarea/extinderea a altor patru deja existente (instalaţia de desulfurare gaze, transformarea instalaţiei de hidrofinare distilat de vid în instalaţie de hidrofinare motorină, instalaţia de cracare catalitică, instalaţia de recuperare sulf).

În paralel cu programul de mărire a capacităţii, Grupul Rompetrol a dezvoltat şi alte proiecte necesare susţinerii acestuia - construcţia terminalului din largul Mării Negre pentru aprovizionarea cu ţiţei, triplarea capacităţii de tranzit a produselor petroliere prin Dana 9 a portului Midia, reabilitarea parcului de rezervoare ţiţei şi produse finite, construcţia terminalului de import-export gaz petrolier lichefiat.

Cantitatea totala de materie prima procesată de Rompetrol Rafinare în 2012 a fost de 4,05 milioane tone, în creştere cu 4% faţă de nivelul atins în 2011.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-11-06

TAGURI: rompetrol, rafinare, petrochemicals, intrerupere





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova