2017-12-15 08:29


SCANDALUL LAPTELUI – Patru şefi şi trei inspectori sunt daţi afară de la Autoritatea Veterinară

 |  20:20
SCANDALUL LAPTELUI – Patru şefi şi trei inspectori sunt daţi afară de la Autoritatea Veterinară

Carnea de cal şi laptele cu aflatoxină fac victime, şapte responsabili din Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) urmând să rămână fără posturi, pentru că ori au vorbit prea mult, ori au închis ochii la nereguli. În rest, oficiali de rang înalt dau asigurări că alimentele de pe rafturile magazinelor sunt bune de mâncat, iar fermele şi fabricile sunt controlate la sânge. În tot scandalul iscat, au apărut şi profitorii, care vor să beneficieze de necazul produs de aflatoxină ca să negocieze preţuri mai mici la lapte.

ANSVSA a verificat aproape toate unităţile de producere şi procesare a laptelui, din cele 1.335 de analize doar în 67 de cazuri constatându-se depăşiri ale limitei de aflatoxină. “Acestea reprezintă mai puţin de 5% din totalul analizelor făcute”, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. El a precizat că, în urma măsurilor luate, laptele şi produsele din lapte sunt sigure pentru consum.

Cât priveşte celelalte probleme legate de siguranţa alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, preşedintele interimar al ANSVSA, a declarat că o singură suspiciune s-a confirmat - micii cu carne de cal. “Societatea din Ploieşti SC Nicolin a intrat în atenţia instituţiilor antifraudă”, a spus Mănăstireanu.

În rest, nici o altă alertă nu s-a confirmat. Carnea de curcan cu antibiotice din Germania nu era furnizată de România, iar conservele Ardealul aveau 1% carne de cal, doză cotată contaminare accidentală din partea Comisiei Europene.

Destituiri veterinare

Preşedintele interimar al Autorităţii, Vladimir Mănăstireanu, a declarat că intenţionează să facă puţină curăţenie în sistem, dar şi în piaţă, pentru a recâştiga credibilitatea în faţa consumatorilor. Acesta a menţionat că în prezent sunt vizate şapte persoane din sistem, patru cu atribuţii de conducere şi trei inspectori veterinari. El nu a vrut să-i nominalizeze pe cei implicaţi, dar a precizat că “inspectorul de la Ilfov care a dat drumul în marfa aflată sub sechestru, la cele 300 kg de pere (n.r. - cu conţinut de pesticide peste limita admisă), este deja în anchetă penală. Pe de altă parte, mă refer la colegi care în timpul anchetelor pe care le-am desfăşurat în această perioadă au furnizat date de pe Sistemul Rapid de Alertă şi care pe noi ne-au împiedicat să ne ducem la bun sfârşit ancheta”, a adăugat Mănăstireanu.

Profitorii crizei

Fermierii şi procesatorii de lapte sunt în plină negociere, în vederea stabilirii preţului pentru perioada următoare, când se aşteaptă o creştere însemnată a producţiei, ca în fiecare primăvară. Scandalul aflatoxinei a venit “mănuşă” pentru procesatori, care au profitat şi au anunţat, contrar practicilor anterioare, suspiciuni de produse infestate, fapt ce a amplificat impactul negativ; suspiciunea nu s-a confirmat. Ministrul Agriculturii a declarat că va lua “măsuri dure” dacă se va dovedi că aceste reacţii au influenţat scandalul laptelui infestat. “Ministerul Agriculturii va avea rol activ în negocierile dintre producători şi procesatori”, a dat asigurări Daniel Constantin.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639874-06-26

TAGURI: Lapte, carne_de_cal, Daniel_Constantin, ANSVSA, Vladimir_Manastireanu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova