2018-07-22 14:03


Se cere taxă de 20% pentru băuturile cu zahăr

 |  20:16
Se cere taxă de 20% pentru băuturile cu zahăr

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că aplicarea unei taxe de 20% pe băuturile zaharate (cum ar fi cola sau limonada) va duce la scăderea vânzărilor și a consumului acestora, considerat ca principală cauză a crizei obezității, în special în cazul copiilor, potrivit The Guardian.

Organizația susține că nimeni nu are nevoie de zahăr în dietă. Ghidul nutrițional publicat de OMS arată că ar trebui să ne limităm consumul de zahăr la un maximum de 10% din necesarul energetic, de preferat fiind 5%.

„Consumul de zahăr, incluzând produse precum băuturile zaharate, este un factor important pentru creșterea globală a numărului oamenilor care suferă de obezitate sau diabet. (…) Dacă guvernul taxează produse precum băuturile zaharate, poate reduce suferința și poate salva vieți. De asemenea, pot reduce din cheltuielile medicale și pot crește veniturile pentru investiții în serviciile de sănătate”, susține medicul Douglas Bettcher, directorul departamentului pentru prevenirea bolilor netransmisibile al OMS.

Inițiativa OMS vine pe fondul măsurilor fiscale pe care le iau în considerare din ce în ce mai multe state pentru a-i descuraja pe oameni să mai cumpere în cantități mari băuturi zaharate. Taxa va avea un efect mai puternic asupra tinerilor, a celor cu venituri reduse și a altor persoane care obișnuiesc să consume astfel de băuturi, susțin reprezentanții OMS.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-12

TAGURI: taxa, bauturi zahar, oms





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova