2016-12-06 22:19

ECONOMIE


Seceta poate reduce cu 50% producţia vegetală şi pune în pericol creşterea economică

 |  14:38
Seceta poate reduce cu 50% producţia vegetală şi pune în pericol creşterea economică

Prelungirea secetei şi în următoarele luni va duce la scăderea producţiei vegetale cu până la 50% şi va pune astfel în pericol creşterea economică prognozată pentru anul viitor, iar unii agricultori vorbesc de "calamitate" şi de "foamete". Seceta poate reduce cu 50% producţia vegetală şi pune în pericol creşterea economică.

"Stăm foarte rău. Situaţia este deja dezastruoasă şi dacă nu vor fi ploi va fi jale. Dacă plouă de acum încolo, oricum vor fi scăderi ale producţiei agricole vegetale cu 20-30%. Dacă nu va ploua, însă, suficient până la primăvară, culturile de toamnă vor fi compromise total şi vor fi scăderi de 70%", a declarat omul de afaceri Culiţă Tărâţă, care cultivă 65.000 de hectare de teren agricol.

În anul 2010, considerat unul mediu din punct de vedere al recoltei, producţia agricolă a contribuit cu aproape 6% la Produsul Intern Brut. Sectorul vegetal a reprezentat două treimi din producţia agricolă, respectiv 4% din PIB. Anul 2011 este unul de excepţie în agricultură, în primul rând datorită creşterii cu peste 20% a producţiei vegetale. Proiectul de buget pe 2012 se bazează pe o creştere economică de circa 2%, iar o scădere severă a producţiei vegetale va afecta această creştere.

Seceta ar putea afecta siguranţa alimentară a ţării

Tărâţă spune că producţia agricolă slabă de anul viitor ar putea afecta chiar şi siguranţa alimentară a României. "Anul viitor ne paşte o criză alimentară ca în anii 1946-1947", a adăugat omul de afaceri pentru Mediafax. Tărâţă îl contrazice pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care a declarat recent că România are rezerve de grâu pentru următorii trei ani. "Domnul Tabără se îmbată cu apă chioară şi vorbeşte prostii. E filosof. Ce fermier îşi permite să ţină grâul în hambar când are rate la bănci şi alte cheltuieli?", a spus el.

O viziune pesimistă asupra a ceea ce se va întâmpla anul viitor o au şi reprezentanţii grupului InterAgro, care lucrează peste 50.000 de hectare. Sorin Dogaru, directorul Departamentului de Agricultură al InterAgro, crede că sunt posibile trei scenarii, în condiţiile în care, pentru a nu fi compromisă total, producţia vegetală cultivată în acest an are nevoie de o cantitate de apă de peste 2.000 de metri cubi pe hectar. "Asta ar însemna o pânză de apă de 20 de centimetri pe întreaga suprafaţă agricolă a României, în urma mai multor ploi, nu a uneia singure", a spus Dogaru.

Cel mai optimist scenariu este în cazul în care va ploua de acum încolo, iar deficitul de apă va fi acoperit. În acest caz, producţia vegetală va fi mai redusă cu circa 10-15%. "Cultura de rapiţă este deja compromisă, şi vorbim de 800.000 de tone de rapiţă, în valoare de circa 500 de milioane de euro. Starea de vegetaţie a celorlalte culturi (grâu, orz, secară şi orzoiacă) nu este tocmai bună, şi vor fi scăderi şi pentru acestea", a adăugat Dogaru. El crede că dacă seceta va continua până în luna martie, producţia vegetală va scădea cu peste 30%. "În acest caz se va pune deja în pericol creşterea economică estimată pentru anul viitor. Vor fi şi scăderi colaterale, cum ar fi o lipsă de furaje în zootehnie, vor creşte preţurile la alimente şi ne vom confrunta astfel cu inflaţie şi vor fi scăderi chiar şi în domeniul transportatorilor, pe fondul diminuării producţiei agricole", a afirmat oficialul InterAgro. Acesta apreciază că dacă seceta va continua şi după luna martie vor fi afectate şi culturile de primăvară şi se va putea vorbi de o "catastrofă naţională", cu scăderi de peste 50% ale producţiei vegetale.

Prognoze sumbre

Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), spune că din 1968, de când lucrează un agricultură, nu a mai întâlnit un an aşa de slab cum se prefigurează a fi 2012. "Din cauza secetei, rapiţa este compromisă în proporţie de 80%, iar culturile de grâu, care trebuia să răsară în totalitate, sunt răsărite doar în proporţie de 30-60%, în funcţie de zonă. Chiar dacă va ploua de acum încolo, producţia vegetală va înregistra scăderi de cel puţin 30-35%. Nici nu vreau să mă gândesc la ce se va întâmpla dacă nu va ploua până în luna martie", a mai spus Matei.

Şi Valentin Zaharia, care cultiva aproximativ 1.000 de hectare de teren agricol în Ialomiţa, spune că seceta din acest an a creat deja premisele unei scăderi cu 20-30% a recoltei de grâu pentru anul viitor.

"Dacă va ploua până în primăvară, culturile vor fi salvate, însă dacă seceta va continua, recolta va fi compromisă. Dacă nu va ploua până în martie nu are rost să mai semănăm culturile de primăvară, pentru că vor fi compromise", a adăugat el.

Impact devastator asupra afacerilor

Robert Arsene, directorul general al grupului Agricover, afirmă că seceta de toamnă va duce la o reducere a recoltei de grâu şi orz de 15-20%, ca rezultat al neînfiinţării în timp util a culturilor.

"Per ansamblu ne aşteptăm ca anul 2012, din punct de vedere al producţiei agricole, să fie mai degrabă către nivelul anului 2008, dar în condiţiile unui PIB stagnant (dat de celelalte industrii) şi un preţ mai mare al cerealelor. E posibil să vedem o contribuţie a agriculturii la PIB de circa 4%. Un element critic pentru fermieri în primăvara 2012, care va influenţa atât suprafaţa cultivată, cât şi calitatea tehnologiilor folosite, va fi recuperarea TVA de la stat pentru input-urile folosite în 2011, an în care au vândut cereale fără TVA şi au cumpărat input-uri cu TVA. Un dezechilibru de 24 % în cash-ul unui fermier va avea un impact semnificative", a mai spus Arsene.Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, agricultura a avut o pondere în PIB de 5,7% în 2010, de 6,1% în 2009, 6,3% în 2008 şi 5,4% în 2007.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-01

TAGURI: seceta, seceta productie agricola 2012



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ministrul Energiei anunță înlocuirea capacităților de producție care ies din uz Cel mai important proiect în cadrul Strategiei Energetice este cel al înlocuirii capacităților... 17 Noi 2016 | (0)