2016-12-03 13:44

ECONOMIE


Semnale pozitive după ieşirea ţării din recesiune. Bancherii se aşteaptă la o revenire a creditării în a doua parte a anului

 |  17:57
Semnale pozitive după ieşirea ţării din recesiune. Bancherii se aşteaptă la o revenire a creditării în a doua parte a anului
Creditarea îşi va reveni în a doua parte a anului, întrucât populaţiaîşi va recăpăta apetitul pentru consum, după ce economia a ieşit din recesiune,apreciază Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

"Amieşit din recesiune. Toată lumea este de acord că vom avea o creştere. Ocreştere care va da mai multă stabilitate economică ţării. Şi dacă ne gândim că2-3 ani cetăţenii şi-au înfrânat dorinţa pentru credit (…) cred că acest apetitpentru consum va reveni", a afirmat Gheţea, la un seminar organizat de “ZiarulFinanciar”. El a afirmat că angajatorii vor fi mai solizi, oamenii vor simţi căau mai multă stabilitate în ceea ce priveşte veniturile, iar aceste elementevor duce la creşterea apetitului pentru consum. "Nuvreau să credeţi că va fi o revenire la consumul din anuli 2007. Cred că vom asista la o revigorarea creditării", a spus Gheţea. Acesta susţine că foarte puţine companiisunt bancabile, deoarece multe societăţi au ieşit "sleite" din criză."Îmi exprim optimismul că relaţia economie-bănci va ajunge la un nivelrezonabil de intensitate şi de corectitudine", a mai spus Gheţea. Româniaa ieşit tehnic din recesiune după doi ani şi jumătate, după ce PIB a crescut cu0,6% în primul trimestru din 2011, faţă de ultimele trei luni ale anuluitrecut, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică. Acesta a fost aldoilea trimestru consecutiv de creştere.

Programul“Prima Casă 4” ar putea începe în trei-patru săptămâni

PreşedinteleCEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, a declaratjoi că Programul “Prima Casă 4” ar putea demara în trei-patru săptămâni,existând interes din partea băncilor pentru reluarea creditării."Comunitatea bancară aşteaptă să primeascăproiectul de convenţiebilaterală de la Fondul de Garantare, care va fi semnat de băncile din program.Din discuţiile neoficiale cu diverşi colegi de laMinisterul de FinanţeşiFondul de Garantare,suntpatru-cinci bănci interesate. În perioadaurmătoare, se vor transmite laBNR normele de creditare pentru program.Dacă săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare primim de la Fondul de Garantareproiectul de convenţie, băncile trebuie să aprobe normele pe diverse paliere.Personal, credcă întrei-patru săptămâni am putea vedea primelenorme cu avize favorabile de la BNR şi putem începe creditarea.CEC Bankeste interesată şi aşteptăm proiectul", a spus Gheţea.

PremierulEmil Boc estima la începutul lunii aprilie că Programul “Prima Casă 4”demarează după de Paşti, respectiv după ce vor fi adoptate normelemetodologice. Ulterior, Emil Boc menţiona că Programul “Prima Casă 4”, în formaîn care băncile şi Guvernul partajează în mod egal garanţiile, va putea intraîn aplicare efectivă după publicarea în Monitorul Oficial a normelormetodologice, adoptate de către Executiv în 20 aprilie. "Am adoptatnormele metodologice la Programul «Prima Casă4». Imediat după publicarea lor înMonitorul Oficial, băncile pot să se înscrie în noua formă a programului cepartajează garanţiile de stat în mod egal între Guvern şi bănci. Dăm posibilitatea în continuare să se acorde garanţii în valoare de 1,5miliarde de euro şi alţi 40.000 de beneficiari să poată intra în cadrul Programului«Prima Casă»", spunea atunci Emil Boc.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-12-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image