2018-11-15 02:31


Sindicatele cer demisia CA şi constituirea unei comisii de anchetă

 |  18:21
Sindicatele cer demisia CA şi constituirea unei comisii de anchetă

Sindicatele TAROM solicită demisia colectivă şi imediată a Consiliului de Administraţie (CA) al companiei şi constituirea unei comisii de anchetă din partea Corpului de control al premierului, în scopul verificării abuzurilor conducerii administrative şi executive, dar şi pentru depistarea eventualelor prejudicii de imagine şi economice cauzate de declaraţiile recente ale conducerii CA, prin vocea preşedintelui său, Dan Pascariu.

''Noi, sindicatele din TAROM, ne-am săturat de ciondăneală şi de faptul că nu există o înţelegere la vârful companiei. Practic, CA îl bruiază în toate deciziile pe care le ia pe directorul general Christian Heinzmann. (...) Compania funcţionează în virtutea inerţiei, pentru că ei se ceartă tot timpul. Rapacitatea lor - pentru că primul lucru pe care l-au făcut a fost să-şi ia bilete de avion gratuite şi la sfârşitul anului trecut să propună nişte prime pentru ce nu au realizat ei, ci salariaţii companiei. Domnul Heinzmann, am înţeles, le-a stopat aceste bonusuri, care au fost trecute pe următorul an. Adică, la finele acestui an ar trebui să-şi ia acest bonus de peste 10.000 de euro fiecare", a afirmat secretarul general al Sindicatului Naţional Tehnic TAROM (SNTT), Aurel Curdov, citat de Agerpres.

Sindicaliştii apreciază că Dan Pascariu abuzează de poziţia sa şi îşi permite ''în mod nejustificat şi sfidător'' să desconsidere şi să umilească angajaţii companiei la fiecare intervenţie publică, dovedind, potrivit acestora, o lipsă de coerenţă şi argumente în interviurile date.

Preocuparea ''obsesivă" a CA pentru restructurare este, de asemenea, un subiect asupra căruia sindicaliştii trag un semnal de alarmă, în condiţiile în care, spun ei, "se vine cu oameni din afară". "Ei vin cu oameni din afară, efectiv îi paraşutează în această companie. Avem oameni în companie care ar putea să ocupe aceste funcţii şi sunt ţinuţi pe salarii de mizerie. Ei au studiile şi pregătirea necesare. Poate este nevoie şi de restructurare. Au fost aduşi directori... nu s-au schimbat ceilalţi, s-au suprapus peste ceilalţi. Desfiinţăm o direcţie ca să dăm un director afară, pentru că îi deranja pe cei din CA, după un timp o înfiinţăm şi aducem unul din afară şi îi dăm mai mulţi bani decât vechilor directori. (...) Este jenant să vină CA şi să ne propună restructurare şi să dăm oameni afară! Noi acceptăm orice variantă, dar s-o discutăm şi să şi-i ia mai întâi pe ai lor, pe care i-au adus", a afirmat preşedintele Sindicatului Exploatare Tehnică a Aeronavei, Cristian Voinea.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul, sindicatele spun că acestea reprezintă doar 18% din bugetul companiei, în condiţiile în care la alţi transportatori aerieni acestea sunt de 25-30%. În opinia sindicaliştilor, restructurarea ar trebui să înceapă cu bordul director.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-18

TAGURI: Sindicate, Tarom, restructurare, CA, Dan, Pascariu, Cristian, Heinzmann
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...