2018-04-26 20:28


Şoferii pot solicita rectificarea unor informaţii scrise eronat pe roviniete, în maximum o oră de la emitere

 |  14:03
Şoferii pot solicita rectificarea unor informaţii scrise eronat pe roviniete, în maximum o oră de la emitere

Şoferii pot solicita rectificarea unor informaţii scrise eronat pe rovinietele achiziţionate în termen de cel mult o oră de la emiterea acestora, precizează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Potrivit sursei citate, în cazul în care, după achiziţionarea unei roviniete, utilizatorul constată că numărul de înmatriculare al vehiculului a fost înscris greşit, poate solicita corectarea acestuia în punctul de vânzare unde a achitat rovinieta, într-un interval de 60 de minute de la emiterea acesteia. Totodată, solicitarea de corecţie se face prin prezentarea certificatului de înmatriculare al vehiculului/cărţii de identitate, urmând ca în punctul de vânzare, personalul abilitat al distribuitorului să păstreze o copie a acestuia/acesteia. Corectarea datelor se face fără perceperea de către distribuitor a unei taxe.

Pentru modificarea numărului de înmatriculare, distribuitorul va elibera două exemplare ale documentului care atestă modificarea în baza de date: unul care va fi semnat de către utilizator şi care va rămâne la distribuitor şi unul care va fi semnat/ştampilat de către distribuitor şi va rămâne la utilizator.

Pe de altă parte, CNADNR menţionează că nu se pot face modificări în ceea ce priveşte categoria vehiculului sau a perioadei de valabilitate a rovinietei.

Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale (rovinieta) se aplică tuturor utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România, inclusiv autostrăzi.

Utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului sau care pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în Romania sau în alte state.

Circulaţia pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-09-10

TAGURI: CNADNR, rovinieta, rectificare date rovinieta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova