2016-12-10 22:27

ECONOMIE


Soros cere măsuri de prevenire a colapsului economic al UE, dacă Grecia intră în faliment

 |  17:05
Soros cere măsuri de prevenire a colapsului economic al UE, dacă Grecia intră în faliment

Miliardarul GeorgeSoros consideră că ieşirea unei ţări din zona euro este probabil inevitabilă şicere politicienilor să aibă un "plan B" prin care să prevină colapsuleconomicalUniunii Europene. Totuşi, părerile referitoare la influenţa Greciei asuprazonei euro sunt împărţite. Directorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC),Pascal Lamy, a apreciat ieri că dificultăţile prin care trece Grecia nu pun înpericol ansamblul zonei euro, datorită ponderii economice limitate a acesteiţări în Uniune, transmiteAFP.

Sorosnu a precizat care ţară ar putea părăsi zona euro, însă cel mai probabilcandidat pare a fi Grecia, unde politicienii trebuie să adopte săptămâna aceastamăsurile dure de austeritate cerute de instituţiile financiare internaţionaleîn schimbul ajutorului extern de care statul are nevoie pentru a evitafalimentul.

Miliardarula reiterat că moneda euro a avut încă de la început un defect fundamental, pentrucă nu a fost susţinută printr-o uniune politică sau printr-o trezorerie comunăa statelor care au adoptat-o. "Euro nu a avut nici o prevedere pentrucorecţie. Nu a existat nici un aranjament pentru ieşirea unei ţări din zonaeuro, lucru probabil inevitabil în actualele circumstanţe", a spus el.

Deşiconsideră că "supravieţuirea UE este de interes vital pentru toatălumea", Soros a arătat că UE are nevoie de schimbări structurale pentru aevita un proces de dezintegrare. "Nu există nici un «plan B» în acestmoment. De aceea autorităţile se conformează convenţiei şi insistă peconservarea aranjamentelor existente, în loc să admită că există defectefundamentale care trebuie corectate", a afirmat miliardarul.

"Săadmitem că suntem pe marginea unui colapseconomiccare începe, săzicem, în Grecia, dar se poate răspândi cu uşurinţă. Sistemul financiar rămâneextrem de vulnerabil. (...) Suntem la marginea prăpastiei şi este momentul sărecunoaştem că este nevoie de schimbare", comentează Soros.

Potrivitacestuia, printre măsurile care ar putea fi adoptate de UE se numără creareaunui buget central-european mai amplu, direcţionarea către acesta a uneiporţiuni din veniturile din taxa pe valoarea adăugată sau dintr-o taxă specialăasupra tranzacţiilor financiare, înfiinţarea unei instituţii europene degaranţii pentru bănci şi triplarea fondului de bailout prin suplimentareaacestuia cu venituri din taxe.

Atena nu pune înpericol zona euro, consideră directorul OMC

“Grecia reprezintă doar 5% din economiaeuropeană”, a subliniat Pascal Lamy, întrebat de un reporter al postului de RadioFrance Info în legătură cu eventualele riscuri pe care le-ar presupune Greciapentru Uniunea monetară europeană. ”Nu cred că acest lucru ar putea contaminaansamblul economiei europene”, a adăugat el. Directorul OMC a mai estimat că “încănu e prea târziu” ca Grecia să evite intrarea în incapacitate de plată. “Estepovestea clasică a unei ţări mici care mult timp a cheltuit mai mult decât acâştigat, pentru că s-a împrumutat cu dobânzi foarte mici”, a explicat el. PascalLamy a deplâns lipsa de disciplină din momentul integrării Greciei în zona euroşi a remarcat că Europa plăteşte în momentul de faţă pentru “deceniile deatitudine laxistă” faţă de unele ţări.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-05-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image