2017-12-11 06:05


Statul vrea să exporte apă minerală în China şi în Emirate. Societatea Naţională a Apelor Minerale va avea, în premieră după 1989, o fabrică de îmbuteliere

 |  21:01
Statul vrea să exporte apă minerală în China şi în Emirate. Societatea Naţională a Apelor Minerale va avea, în premieră după 1989, o fabrică de îmbuteliere

Producătorii români nu pot exporta energie, dar pot exporta apă, o resursă de care dispunem din plin. Rezervele de apă minerală ale României sunt extrem de bogate. Se spune că ţara noastră deţine aproape o treime din rezervele de apă minerală ale Europei. Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM) are trei sferturi din licenţele de exploatare apă minerală la nivel naţional, livrând astfel 75% din volumul îmbuteliat de companiile de profil din România. Cu toate acestea, până acum, statul român nu a exportat niciodată apă, deşi resursele există. Principala problemă care a stat în calea exporturilor a fost faptul că SNAM nu deţine o fabrică de îmbuteliere. Directorul general al companiei, Radu Dumitru, a declarat pentru PUTEREA că are în plan în acest sens achiziţia unei fabrici de îmbuteliere, cu credit bancar, cu care apoi să facă primele exporturi ale companiei.

“Purtăm discuţii cu cinci bănci pentru un împrumut de până la 12 milioane euro, cu care să achiziţionăm o fabrică de îmbuteliere a apei cu o capacitate foarte mare. Am găsit deja trei fabrici din care putem alege cea mai potrivită variantă. Dacă la începutul anului care urmează ajungem la o decizie clară, fabrica ar putea fi achiziţionată în februarie-martie. Astfel, vom putea îmbutelia apă pe care să o exportăm. Prin valorificarea extinsă a apei minerale naturale sub forma fabricilor proprii de îmbuteliere se oferă statului român şi posibilitatea de a derula pentru prima dată exportul de apă minerală naturale în condiţiile în care apa devine din ce în ce mai pregnant o resursă strategică”, a declarat directorul general al SNAM, Radu Dumitru, pentru PUTEREA.

Ţările din Golf vor 100.000 mc de apă, lunar

SNAM administrează 32 de perimetre de exploatare cu 66 de surse de apă minerală naturală pentru îmbuteliere şi 16 surse de apă minerală pentru balneaţie. Ca volume de vânzări, compania se află de trei ani pe o creştere continuă, de circa 10-15% pe an. Compania are în portofoliu cei mai mari îmbuteliatori din ţară. Printre brandurile îmbuteliate cu apă minerală din sursele SNAM sunt: Borsec, Izvorul Minunilor, Perla Harghitei, Tuşnad, Bucovina, Dorna, Carpatina, Poiana Negri, Biborţeni, Zizin, Bodoc, Stănceni, Perla Covasnei şi Azuga Waters.

„Am purtat negocieri cu ţări din Golf, Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Liban, dar şi cu China, estimăm că în anul 2016 vom face primele exporturi. În ceea ce priveşte ţările din Golf, vorbim de o cantitate foarte mare, de 100.000 de metri cubi pe lună. Odată demarate aceste exporturi, impactul în rezultatele financiare ale SNAM ar fi fabuloase, profitul ar creşte de cel puţin zece ori”, a mai spus directorul general al SNAM.

Acesta a precizat că, între anii 2012-2015, societatea a întreprins acţiuni de ridicare a standardului de exploatare a apei minerale naturale, precum şi de creştere a producţiei.

“Am introdus contoare inteligente cu transmisie la distanţă, eliminând astfel eroarea umană în procesul de raportare a producţiei. Am îmbunătăţit totodată integritatea resurselor prin crearea şi implementarea unui proiect uniform de cabină de protecţie. O altă acţiune a fost securizarea surselor, aproape inexistentă în perioada precedentă, prin montarea de camere video de supraveghere legate prin VPN la sediul central şi la medii de stocare a datelor”, a adăugat Radu Dumitru.

Compania are o producţie anuală ce se ridică la aproape 1 miliard de litri (balneaţie şi îmbuteliere). Profitul brut estimat pentru 2015 este de 3,5 milioane lei, faţă de 2,2 milioane lei în 2014 şi o cifră de afaceri de 30,2 milioane lei în acest an. Cifra de afaceri realizată în 2014 s-a ridicat la 28,5 milioane lei.

Laborator naţional de referinţă

Şeful SNAM spune că proiectele sale nu se opresc aici. Vrea să construiască un laborator naţional de referinţă complex, pentru testarea apei, investiţie estimată la 20 de milioane de euro şi care va fi realizată din fonduri europene. Şi tot prin accesarea de fonduri europene, SNAM doreşte să deruleze un proiect în domeniul balneaţiei printr-un parteneriat public-privat.

“Lucrăm şi la un alt proiect, avem toate documentele pregătite să le depunem, va fi cu fonduri europene, cu finanţare de 98%, din etapa 2016-2020. Vrem să creăm un laborator naţional de referinţă, prin Axa prioritară 1 cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, dar nu au apărut încă toate ghidurile de consultanţă. În acest moment, ca să faci o analiză clară a apei, conform legislaţiei în vigoare, trebuie să faci vreo 40 de indicatori fizico-chimici şi încă 7-10 indicatori microbiologici a apei, ca să fie foarte bună. Ca să-i acoperi pe toţi 40 într-un singur loc, nu putem. Şi atunci facem o parte la noi în laborator, o parte la alt laborator care are aceeaşi indicatori, o parte la alt laborator, şi tot aşa ne plimbăm pe la mai multe laboratoare din diverse locuri ale ţării, ca să facem analize. Iar scopul nostru este să facem un laborator de referinţă naţional să fie recunoscut la nivel naţional, ca toate apele să fie analizate, să aibă toate analizele cuprinse în legislaţie”, a precizat directorul general al SNAM.

Forţă de muncă pregătită cu fonduri europene

SNAM a anunţat totodată încheierea proiectului ”Investim în voi! Mediul rural – oportunități de ocupare”, finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial ”Dezvoltarea Resurselor Umane” (POSDRU), Axa 5 – ”Promovarea măsurilor active de ocupare”. Proiectul cu o valoare totală de 12.441.516 lei (aproximativ 2,76 milioane euro) a beneficiat de finanțare nerambursabilă din Fondul Social European prin POSDRU. Este pentru prima dată în întreaga sa activitate când SNAM accesează fonduri europene.

Oficialii SNAM spun că toate obiectivele proiectului au fost atinse, ba chiar depășite în proporții considerabile.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de aproximativ 20 luni, iar în urma acestuia, peste 1.300 de persoane fără ocupație din mai multe zone rurale ale țării au fost informate, consiliate și mediate profesional. De asemenea, peste 1.300 de persoane în calitate de grup țintă al proiectului au susținut cursuri de formare profesională pe următoarele competențe: lucrător comercial, competențe antreprenoriale, masaj, ospătar, competențe informatice, sondor la intervenție sonde, frizer, manager de proiect, administrator pensiune turistică.

Rata de absolvire este de peste 98% și până la finalul anului fiecare absolvent de curs de calificare acreditat de Ministerul Muncii va primi subvenția de 1.000 lei/ persoană.

Din cele 1.330 de persoane, 255 sunt în căutarea unui loc de muncă, 366 sunt persoane inactive, 424 persoane sunt ocupate în agricultura de subzistenţă, 57 sunt șomeri (din care 20 sunt şomeri tineri, iar 30 sunt şomeri de lungă durată), 8 manageri şi 170 angajați din mediul rural.

Ca rezultate, în total au fost certificate 1.197 de persoane, din care 899 sunt femei. De asemenea, 244 de persoane și-au găsit loc de muncă, iar 333 fac încă un curs cu durată de şase luni.

Beneficiile proiectului pentru grupurile ţintă constau în: creşterea nivelului de pregătire profesională, facilitarea accesului la informaţii şi asistenţă privind iniţierea unei afaceri, lărgirea orizonturilor profesionale, prin abordarea unor ocupaţii non-agricole, promovarea oportunităţilor de FPC şi ocupare şi stimularea accesului şi participării femeilor şi tinerilor pe piaţa muncii.

SNAM a fost înfiinţată în 1998 şi are peste 150 de angajaţi. Compania se află sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiei cu Mediul de Afaceri şi are cinci sucursale, la Miercurea Ciuc, Deva, Vatra Dornei, Siculeni şi Târgu Secuiesc.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-17

TAGURI: apa, minerala, export, snam, laborator





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


STRATEG
17 Dec 2015

Daca mai are statul ceva . Au dat totul pe degeaba , la Araboi , cu mafia lor .
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova