2016-12-03 11:51

ECONOMIE


Statul român a redevenit acţionar la Rompetrol, cu 44,69% din capital

 |  17:53
Statulreintră în acţionariatul Rompetrol Rafinare (RRC), cu o participaţie de 44,69%din capital, ca urmare a conversiei în acţiuni a unor obligaţiuni pe carecompania, controlată de KazMunaiGaz, nu le-a răscumpărat până joi, termenullimită, potrivit unui comunicat transmis de companie. KazMunaiGaz a decis, joi,în AGA, să convertească în acţiuni obligaţiunile emise de Rompetrol în 2003 şipe care nu le-a răscumpărat de la stat, potrivit unui raport al RompetrolRafinare transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Totodată, capitalulsocial al Rompetrol Rafinare va fi majorat cu 1,97 miliarde de lei, la 4,41miliarde de lei, reprezentând conversia în acţiuni a 20,65 milioane deobligaţiuni emise de companie.

Boc: Statul român vacontesta în instanţă toate acţiunile efectuate de Rompetrol în afara legii

Statul român vacontesta în instanţă toate acţiunile efectuate de Rompetrol în afara actelornormative în vigoare şi va recupera în justiţie sumele de bani restante, adeclarat, ieri, premierul Emil Boc.

"Statulromân va contesta în instanţă toate acţiunile efectuate de Rompetrol care suntîn afara actelor normative în vigoare în România şi vom recupera în instanţăaceste sume de bani", a spus Boc, întrebat de jurnalişti cu ce va înlocuibanii pe care statul trebuia să îi primească de la Rompetrol.

Guvernula transmis ulterior un comunicat în care precizează că statul român va contestaîn instanţă hotărârile Adunărilor Generale Extraordinare ale AcţionarilorRompetrol Rafinare Constanţa din data de 30 septembrie 2010, deoarece suntcontrare prevederilor OU 118/2003, ale Convenţiei de emisiune din data de 5decembrie 2003, încheiată în aplicarea acesteia, precum şi ale Codului civil,potrivit Mediafax.

Guvernulexplică totodată că, la 30 septembrie 2010, Rompetrol Rafinare Constanţa, încadrul Adunărilor Generale Extraordinare ale Acţionarilor, a decis, contrarprevederilor OU 118/2003, ale Convenţiei de emisiune, precum şi ale Coduluicivil, conversia unui număr de 20.652.098 de obligaţiuni, rămasenerăscumpărate, în acţiuni, astfel încât, potrivit opiniei acţionaruluiKazMunaiGaz, statul român ar deveni acţionar minoritar al societăţii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-02-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image