2018-12-13 09:06


STUDIU. O firmă din trei riscă INSOLVENȚA dacă se introduce impozitul în funcție de venit

 |  11:16
STUDIU. O firmă din trei riscă INSOLVENȚA dacă se introduce impozitul în funcție de venit

Companiile mari, care înregistrează venituri de peste un milion de euro, vor avea cel mai mult de suferit de pe urma impozitului pe venit, iar aproape 60% dintre acestea sunt firme cu acționariat străin, se arată într-o analiză realizată de Iancu Guda (foto), președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și lector la Institutul Bancar Român (IBR).

El a realizat un studiu de impact cu privire la introducerea impozitului pe venitul companiilor, măsură introdusă recent în programul de guvernare.

„Acest studiu de impact concluzionează faptul că, sub auspiciile actuale, aproape jumătate din firmele active în România sunt expuse unor impozite în creștere începând cu anul 2018, în timp ce 60% dintre acestea nu vor putea suporta povara fiscală suplimentară. Astfel, aproximativ una din trei companii care activează în România este expusă riscului de a intra în insolvență din cauza noilor măsuri fiscale privind impozitarea tuturor firmelor în funcție de venit. Noile măsuri fiscale, așa cum sunt prezentate în stadiul actual, par să trateze efectul și mai puțin cauza. Personal, cred că ar fi mai indicată o intervenție chirurgicală asupra cauzei, respectiv identificarea companiilor care reduc sau evită impozitarea profitului la nivelul real și normalizarea acestuia, conform realității. Dacă nu se înțelege și nu se rezolvă cauza, se va trata efectul într-un mod greșit”, a spus Guda, potrivit Agerpres.

Companiile din COMERȚ, cele mai afectate

Conform studiului, impactul diferă semnificativ de la un sector la altul, în funcție de două variabile importante, respectiv nivelul veniturilor (rulajele) și al profiturilor obținute.

„Astfel, sectorul distribuției și al vânzărilor cu amănuntul înregistrează tradițional rulaje mari, cuplate cu margini de profit mai scăzute. În acest context, aceste sectoare sunt cel mai afectate de noile măsuri, povara fiscală în măsura în care noile norme vor fi aplicate ajungând de aproape trei ori mai mare decât cea actuală”, spune analiza.

Concluziile exprimate în studiul de impact reprezintă opinia autorului și nu implică, în nici un fel, instituțiile în care autorul este asociat/implicat, se subliniază în document.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-03

TAGURI: companii, firme, impozit, venit, studiu, insolventa, comert
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...